Actual· 2 min citire

Directorul BioNTech face predicții privind PANDEMIA

Ugur Sahin FOTO: BioNTech

Ugur Sahin FOTO: BioNTech

Scris de Alexandru Buzica Publicat: 17 feb. 2022, 18:37

Omenirea va trebui să trăiască încă mulți ani de acum încolo cu SARS-CoV-2, însă este acum „din ce în ce mai bine pregătită” să înfrunte noile variante ale virusului, a afirmat joi directorul BioNTech, Ugur Sahin, relatează agenția AFP.

Într-o discuție cu AFP, Sahin a transmis că „vor veni alte variante”, întrucât „virusul va continua să sufere mutații, iar alte variante circulă deja în lume”. 

Însă „învățăm tot mai mult și suntem din ce în ce mai bine pregătiți”, a adăugat cercetătorul, potrivit căruia „trebuie să acceptăm faptul că va trebui să trăim în următorii zece ani alături de virus”. 

După primele valuri ale pandemiei, variantele Delta și apoi Omicron s-au aflat la originea unor noi focare epidemice declanșate în numeroase țări. 

Deși numărul cazurilor este încă ridicat, multe țări europene precum Marea Britanie și Franța au renunțat la multe restricții anti-COVID. În același timp, Țările de Jos, Austria și Elveția au anunțat zilele trecute calendarul de revenire progresivă la normalitate. 

Norvegia și Danemarca sunt în faze mai avansate și au ridicat deja toate restricțiile. Potrivit directorului BioNTech, „ajungem într-o fază în care societatea înțelege tot mai bine cum să facă față virusului”. 

În urmă cu o zi, șeful Moderna, Stephane Bancel, a afirmat că sunt șanse mari ca după Omicron să apară variante din ce în ce mai puțin virulente, astfel că este „rezonabil” să presupunem că ne apropiem de fazele finale ale pandemiei de coronavirus. 

Laboratorul german BioNTech pregătește un nou vaccin adaptat la varianta Omicron, iar datele unui studiu clinic în curs vor fi disponibile „efectiv” în martie, a mai precizat Ugur Sahin. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News