Bombardamentele asupra sectoarelor aflate în continuare sub controlul rebelilor în sudul Siriei au fost reluate miercuri seară după anunțul insurgenților referitor la eșecul negocierilor cu Rusia, aliată a regimului, care încearcă să îi convingă să depună armele, relatează AFP.
Potrivit unei surse din rândul opoziției apropiată discuțiilor, delegația rusă i-a avertizat marți pe rebeli că miercuri va fi "ultima zi" pentru negocieri și că vor trebui să dea un "răspuns final".
Forțele regimului au lansat la 19 iunie o ofensivă pentru a elibera teritoriile controlate de insurgenți în sudul Siriei, sector sensibil care se învecinează cu Iordania și Înălțimile Golan în mare parte ocupate de Israel.
Adoptând o strategie ce cuprinde bombardamente sângeroase și negocieri sub egida Moscovei, regimul președintelui Bashar Al-Assad a cucerit circa 30 de localități rebele din provincia Deraa, în special cu acorduri zise de "reconciliere" asemănătoare capitulării.
O pauză în lupte a fost instaurată în urmă cu patru zile pentru a deschide calea negocierilor dintre Rusia și rebelii care țin sub control sectoare din sudul țării.
Insurgenții au anunțat însă miercuri "eșecul" negocierilor cu reprezentanți ai Rusiei.
'Eșec al negocierilor cu inamicul rus', a anunțat pe contul său de Twitter o celulă ce reunește diferite facțiuni insurgente din sud. 'Negocierile nu au dus la niciun rezultat. (...) Nu a fost fixată nicio nouă dată' pentru reluarea dialogului, a declarat purtătorul de cuvânt al celulei, Ibrahim al-Jabbawi.
"Fără negocieri sub amenințare", a scris miercuri seară gruparea pe contul său de Twitter, pronunțându-se pentru tratative "sub egida ONU".
O sursă din cadrul opoziției apropiată negocierilor a făcut cunoscut că rebelii sunt dispuși să renunțe la artileria grea, dar treptat.
Consecință a eșecului negocierilor: raiduri aeriene au vizat miercuri seară patru localități din provincia Deraa, desfășurate de Rusia sau regim, pentru prima dată după patru zile, a informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO)