Liderul suprem din Coreea de Nord, Kim Jong-Un, avertizează SUA cu privire la posibilitatea de a trece la "un alt mod de a ne apăra suveranitatea și interesele", în condițiile în care Donald Trump nu își ține promisiunile.
Coreea de Nord și-ar putea schimba atitudinea dacă SUA își mențin sancțiunile legate de dosarul său nuclear, a declarat marți liderul nord-coreean Kim Jong Un în discursul său de Anul Nou, relatează AFP.
Avertismentul său intervine după 12 luni de apropiere diplomatică între Phenian și Washington.
"Dacă SUA nu își respectă promisiunea pe care au făcut-o în fața lumii întregi, s-ar putea să nu avem altă alegere decât să luăm în calcul un alt mod de a ne apăra suveranitatea și interesele", a avertizat Kim în discursul transmis în direct de televiziunea de stat nord-coreeană.
Kim Jong Un s-a referit la summitul istoric cu președintele SUA Donald Trump din iunie din Singapore, în cadrul căruia numărul unu nord-coreean a spus că a avut "discuții fructuoase" cu liderul de la Casa Albă și că a "schimbat idei constructive" cu el.
În cadrul acestui summit, cei doi lideri au semnat un acord redactat în termeni vagi privind o viitoare denuclearizare a peninsulei nord-coreene. Însă puține progrese s-au înregistrat între timp și cele două capitale nu s-au pus de acord asupra semnificației exacte a textului.
Coreea de Nord este vizată de numeroase sancțiuni internaționale, printre care sancțiunile impuse de Consiliul de Securitate al ONU din cauza programelor sale de arme nucleare și de rachete balistice.
În cadrul acestor programe derulate cu încălcarea rezoluțiilor ONU, Coreea de Nord a efectuat șase teste nucleare și a dezvoltat și testat rachete balistice care, potrivit experților, ar fi capabile să atingă întregul teritoriu continental al SUA.
"Sunt gata în orice moment să mă așez din nou la masa de negociere cu președintele SUA și voi face toate eforturile posibile pentru a produce un rezultat care va fi salutat de comunitatea internațională", a mai afirmat Kim Jong Un în discursul său.
Însă SUA și Coreea de Sud nu ar mai trebui să efectueze manevre militare comune, care sunt "o sursă de tensiune", a adăugat Kim Jong Un.
Amploarea acestor manevre a fost mult redusă după summitul de la Singapore, notează AFP.
"Echipamentele legate de război - inclusiv elementele strategice venind de la puteri externe - nu ar mai trebui să fie autorizate" în peninsulă, a spus liderul nord-coreean.
Seulul și Washingtonul au o alianță strategică, 28.500 de militari americani fiind staționați în Coreea de Sud pentru a proteja țara împotriva vecinului din nord.