Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, PornHub a publicat mai multe statistici interesante legate de activitatea femeilor pe site-ul cu conținut pentru adulți.
Potrivit companiei, 71% dintre femei accesează clipurile de pe platforma sa prin intermediul unui smartphone. Cercetarea arată clar că femeile preferă dispozitivele mobile. Dacă punem la socoteală și tabletele, ajungem la un procent de 79%. Prin comparație, doar 69% dintre bărbați fac același lucru de pe dispozitive mobile, scrie Go4it.
Un procent ridicat (78%) de utilizare a smartphone-ului pentru consumul acestui tip de conținut video este înregistrat și pe segmentul de vârstă 18-34 de ani, potrivit studiului.
În ceea ce privește sistemul de operare mobil preferat, 53% dintre utilizatoarele PornHub folosesc Android, 45% iOS și doar 1% Windows.
Mai mult de o treime dintre femei vizionează filme pornografice cel puțin o dată pe săptămână, majoritatea urmărindu-le pe telefoanele inteligente, potrivit unui studiu realizat de revista Marie Claire anul trecut.
În funcție de genul de pornografie pe care îl preferă, femeile au spus în proporție de 63% că urmăresc pornografie heterosexuală, filme cu lesbiene - 44% , ambele secțiuni - 31%, filme pornografice dure - 26%, filme pornografice romantice, artistice - 13% și filme cu homosexuali - 13%.
Majoritatea femeilor preferă să le vizioneze singure, două treimi dintre ele spunând că nu au văzut niciodată un film pornografic alături de partener.