Ne place sau nu să recunoaștem, România a avut întotdeauna o tradiție industrială. Dacă în urmă cu câteva decenii românii se lăudau cu timpi record în care puneau pe picioare o industrie, astăzi, numărăm pe degete uzinele care mai au activitate. Dezastrul poate fi rapid explicat prin datorii uriașe, jocuri politice și produse necompetitive. De ce producem, în termeni reali, doar cu o treime mai mult decât în 1989? Răspunsul este simplu: pentru că am ridicat la rangul de politică de stat minciuna, incompetența și hoția.
Toate marile uzine industriale, altă dată mândria economiei românești, au fost culcate la pământ de la Revoluție până în prezent.
Cea mai cutremurătoare poveste este legată de dispariția fabricii Tractorul Brașov , în perioada interbelică un mare producător de avioane de luptă. În perioada de glorie, uzina fabrica un tractor la fiecare nouă minute și oferea locuri de muncă pentru 25 de MII de angajați. Mașinile agricole de la Brașov erau cunoscute în întreaga lumea, iar exporturile ajungeau în țări precum China, India, Egipt, Zambia, Rusia, Congo ori Brazilia.
După 1990, Tractorul a intrat într-un lent proces de privatizare, care l-a condus spre faliment. Guvernele care au venit la putere după căderea comuniștilor nu au fost capabile să găsescă soluții potrivite care să ajute uzina. Au știut însă să îngroape datoriile și să acorde salarii pe credit. În anul 2002, compania mai producea 4.000 de tractoare la o capacitate de 32.000 de tractoare/an. În această situație grea, în 2007 uzina a rămas numai cu 1.900 de muncitori.
Rând pe rând, angajații au plecat de bunăvoie sau au fost disponibilizați, dar în timp, pe ruinele fostei mândrii comuniste și-a făcut loc o construcție uriașă. Cumpărătorii, niște investitori britanici, au promis cel mai mare complex imobiliar din Europa Centrală și de Est cu o valoare estimată la 1,5 miliarde de euro. Deocamdată acolo a fost inaugurat în acest an cel mai mare mall din Transilvania.
Rețeta dezastrului pare trasă la indigo și în cazul Rulmentul! Incapacitatea guvernelor României post-decembriste de a gândi strategii pe termen lung au condus fabrica brașoveană de rulmenți spre faliment. În 2005 Rulmentul Brașov înregistra pierderi brute de aproape 40 de milioane de lei.
În decembrie 2008, s-a încercat privatizarea companiei, iar Tâmpa Resort s-a angajat să plătească 35 de milioane de euro. Societatea însă nu a plătit nicio tranșă, așa că privatizarea a fost anulată.
Astăzi, pe locul fostei fabrici Rulmentul, Primăria Brașov intenționează să dezvolte un parc tehnico-științific, cu o investiție de 20 milioane de euro.
Și uzina Hidromecanica a lăsat în urmă șase mii de angajați. Oamenii lucrau în ateliere de turnătorie fontă și prelucrări mecanice, apoi și în secții de turnătorie oțel și forjă. După Revoluție, fabrica a fost cumpărată de diverși acționari care au îngropat-o treptat. În 2009, înregistra o cifră de afaceri de 9,4 milioane de lei și pierderi de 14,8 milioane de lei. În locul fostei Hidromecanica este propus un centru de bussines și un supermarchet.
Uzina Roman, fosta Steagu Roșu este singura fabrică de pe vremea comuniștilor care încă mai există la Brașov. De ani buni se zbate să supraviețuiască, iar acum reorganizarea este ultima șansă pentru a scăpa de faliment. În prezent, la uzina de autocamioane Roman, administrată de omul de afaceri Ioan Neculaie, mai lucrează câteva sute de angajați care produc doar piese de schimb pentru autocamioane. Contactat de Realitatea TV, omul de afaceri nu a dorit să comenteze subiectul.
Aceeași poveste este în tot județul Brașov. Fabrici cunoscute cum ar fi Colorm Codlea, Chimica Râșnov sau Sere Codlea s-au închis, iar salariații au fost disponibilizați.
Lista capacităților industriale ale României la momentul 1989 este lungă, are sute de nume, și, în ciuda legendelor post-comuniste, reprezintă o tradiție industrială lichidată fără somație de noii capitaliști ai patriei. Nu există nici măcar o singură analiză de piață din care să reiasă viabilitatea sau inutilitatea vreunei companii de stat.
Înainte de 1989, 3.300 miliarde de lei valorau fabricile și uzinele patriei, adică aproape 250 de miliarde de dolari. Suma reprezenta doar așa-numitele „fonduri fixe” - adică imobilele și utilajele. De reținut că în 25 de ani am tăiat fier vechi în valoare de peste 30 miliarde de euro!
Astfel, multe dintre uzine au fost preluate de grupuri de interese care au tocat cel puțin 22 miliarde de euro din averea statului. Valoarea dosarelor de fraudă în care sunt inculpați mari politicieni, și aflate în investigație la Direcția Națională Anticorupție se ridică la 1,5 miliarde de euro. Să nu uităm de evaziunea fiscală anuală, peste 20 de miliarde de euro anual și nici de economia subterană: de până la 46 miliarde de euro la fiecare 12 luni.
Concluzia, după 25 de ani? „De la cel ce nu are.. și ce are i se va lua”, scrie în Evenghelia după Marcu, capitolul 4, versetul 25. Exact așa s-a și întâmplat în România după 1990, la capitolul corupție, paragraful sărăcie, când peste 3 milioane de români au fost păgubiți sau înșelați în marile tunuri date de capitalismul politic.
Realitatea TV va transmite vineri seară de la ora 21:30, în direct de la Brașov, o ediție specială pe acest subiect, moderată de realizatorul emisiunii Realitatea românească, Octavian Hoandră.
