Eurostat, alături de BNR, lovesc crunt în "creșterea" economică propovăduită de liderul absolut al partidului de guvernământ, Liviu Dragnea. Conform forului european, România a înregistrat, în aprilie 2019, cea mai mare inflație din UE: 4,4%. Pe locul secund se află Ungaria, la mare distanță de noi, cu o inflație de 3,9%.
Cele mai ridicate rate anuale ale inflației din UE au fost înregistrate luna trecută în România (4,4%) și Ungaria (3,9%), iar cele mai scăzute în Croația (0,8%), Danemarca și Portugalia (ambele cu 0,9%).
Rata anuală a inflației a crescut în aprilie la 1,7% în zona euro și la 1,9% în Uniunea Europeană, de la 1,4% și, respectiv, 1,6% în luna precedentă, în timp ce România și Ungaria au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflației din UE, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Conform acestor cifre, inflația din zona euro este relativ aproape de obiectivul țintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creștere a prețurilor mai mică, dar apropiată de 2%.
Comparativ cu martie 2019, inflația anuală a scăzut în șase state membre ale UE, a rămas stabilă în două și a crescut în 19 țări (inclusiv în România).
În cazul zonei euro, cel mai semnificativ impact asupra creșterii anuale a prețurilor l-au avut tarifele la servicii (0,86 puncte procentuale), urmate de prețurile la energie (0,51 puncte procentuale) și de prețurile la alimente, alcool și țigări (0,29 puncte procentuale).
În schimb, inflația de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate prețurile pentru bunuri volatile, precum energia și alimentele, a urcat la 1,4% în aprilie, de la 1% luna precedentă. Inflația de bază este urmărită cu atenție de Banca Centrală Europeană la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.
Banca Națională a României (BNR) a majorat la 4,2% prognoza de inflație pentru finalul acestui an și estimează o inflație de 3,3% pentru 2020, a anunțat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. BNR estima, în februarie 2019, o inflație de 3% pentru finalul acestui an, respectiv de 3,1% pentru 2020.