Din Europa în Asia sau Africa, concentrațiile de antibiotice identificate în anumite râuri din lume depășesc cu mult nivelurile acceptabile, avertizează un studiu prezentat luni și preluat de AFP.
O echipă de cercetători de la Universitatea din York a analizat probe prelevate din 711 locuri, aflate în 72 de țări de pe șase continente, și a detectat cel puțin unul dintre cele 14 antibiotice urmărite în 65% dintre eșantioane, potrivit unui comunicat dat publicității de universitatea britanică. Oamenii de știință, care și-au prezentat luni descoperirile cu ocazia unui congres desfășurat la Helsinki, au comparat aceste eșantioane cu nivelurile acceptabile stabilite de grupul din industria farmaceutică AMR Industry Alliance și care variază în funcție de substanță.
Potrivit constatărilor cercetărilor, metronidazolul, utilizat împotriva unor infecții la nivelul pielii sau cavității bucale, este antibioticul care depășește cel mai mult nivelul acceptabil, cu concentrații de 300 de ori peste limită identificate într-un râu din Bangladesh. Un nivel peste limită s-a înregistrat și în Tamisa.
Ciprofloxacina este, la rândul său, substanța care depășește frecvent pragul de siguranță (în 51 dintre locurile analizate), în timp ce trimetoprimul, utilizat în tratamentul infecțiilor urinare, este cel mai des identificat.
"Până astăzi, cercetările referitoare la antibiotice au fost realizate în cea mai mare parte în Europa, America de Nord și China. De cele mai multe ori, luând în calcul un număr restrâns de antibiotice", a comentat John Wilkinson.
Potrivit acestui nou studiu, nivelurile acceptabile sunt depășite cel mai adesea în Asia și în Africa, dar celelalte continente nu sunt nici ele scutite, demonstrând că este vorba despre o ''problemă mondială'', se mai spune în comunicat, precizându-se că locurile cu cele mai multe probleme se află în Bangladesh, Kenya, Ghana, Pakistan și Nigeria.
Descoperite în anii '1920, antibioticele au salvat zeci de milioane de vieți luptând eficient împotriva unor afecțiuni bacteriene precum pneumonia, tuberculoza sau meningita.
După mai multe decenii însă, bacteriile au suferit mutații care le-au făcut rezistente la medicamente într-o asemenea măsură încât Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că omenirea nu va mai avea la un moment dat antibiotice eficace.
Bacteriile pot dezvolta rezistență atunci când pacienții utilizează antibiotice de care nu au nevoie sau în cazul în care nu finalizează tratamentul, oferind bacteriei șansa de a supraviețui și de a dezvolta imunitate.
Cercetătorii de la Universitatea din York evocă totodată și o legătură cu prezența acestora în mediul înconjurător.
"Oameni de știință și lideri politici au recunoscut din nou rolul pe care îl are mediul în problema rezistenței la antibiotice. Potrivit datelor noastre, contaminarea râurilor ar putea fi un factor important", subliniază un alt autor, Alistair Boxall, evocând ''rezultate îngrijorătoare''.
"Rezolvarea acestei probleme reprezintă o provocare imensă și va necesita investiții în infrastructurile de gestiune destinate deșeurilor și apelor reziduale, reguli mai stricte și curățarea râurilor deja contaminate", a adăugat acesta.
Sursa