Actual· 2 min citire

Dezastru pe autostrada A1: panouri smulse de vântul puternic și împrăștiate pe șosea

Dezastru pe autostrada A1: panouri smulse de vântul puternic și împrăștiate pe șosea

Dezastru pe autostrada A1: panouri smulse de vântul puternic și împrăștiate pe șosea

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 aug. 2016, 20:44

Lucrători ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, împărțiți în cinci echipe, adună, miercuri seară, panourile smulse de vânt în timpul furtunii puternice din județul Timiș și împrăștiate pe șosea, pe autostrada A1 Lugoj - Deva, urmând ca în cursul zilei de joi să fie remontate.

Potrivit unui comunicat de presă de miercuri seară al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, mai multe balize antiorbire au fost împrăștiate de vânt, în urma unei furtuni, pe Autostrada A1, între Lugoj și localitatea timișeană Traian Vuia.

"În urma fenomenelor meteorologice deosebite din cursul zilei de 17 august, pe Autostrada A1 Lugoj - Traian Vuia, din cauza intensității foarte mari a vântului, au fost smulse mai multe balize antiorbire, acestea fiind împrăștiate pe suprafața părții carosabile, pe sensul de mers Traian Vuia - Lugoj – Timișoara. În acest moment, pe teren sunt cinci echipe de lucrători care strâng aceste elemente de antiorbire, acestea urmând să fie remontate în cursul dimineții de maine (joi - n.r.). Montarea va fi asigurată de către antreprenor, lucrarea fiind în garanție. Având în vedere că nu este prima dată când sistemele antiorbire nu își dovedesc fiabilitatea, CNADNR S.A., împreună cu consultantul lucrării și cu antreprenorul general vor analiza posibilitatea de a înlocui sistemele de prindere ale balizelor", se arată în comunicatul citat de News.ro.

O furtună puternică a făcut mai multe pagube în zona Lugoj - Făget - Traian Vuia, în partea de est a județului Timiș. În urma furtunii mai multe acoperișuri au fost distruse, cinci stâlpi de electricitate au fost smulși, precum și o turlă a unei biserici.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News