O echipă de oameni de știință din Australia a descoperit dinți fosilizați ai unor rechini preistorici și un maxilar de mega-rechin, o dovadă rară ce atestă că asemenea vietăți cu dimensiunea dublă față de cea a marelui rechin alb au populat odată oceanele.
Paleontologii de la Muzeul Victoria, ajutați de un pasionat de fosile, au descoperit rămășițe de dinți aparținând mega-rechinului preistoric Carcharocles angustidens într-o rocă din zona Jan Juc din Victoria, la o sută de kilometri sud de Melbourne. De asemenea, au fost găsiți dinți de la mai mulți rechini Sixgill, despre care cercetătorii susțin că s-au ospătat cu rechinul gigant după ce acesta a murit.
Grupul de rămășițe fosilizate, constând în patruzeci de dinți, reprezintă prima descoperire de acest gen realizată în Australia. Setul de dinți uriași, cu o lungime de până la șapte centimetri, este "unul dintre cele doar trei asociate cu aceste grupuri din lume".
Mega-rechinul, care a trăit în urmă cu circa 25 de milioane de ani, a fost unul dintre cei mai feroce prădători și se hrănea cu balene mici. Aceste exemplare puteau ajunge la peste nouă metri lungime, o dimensiune de aproape de două ori mai mare decât cea a marelui rechin alb.
Muzeul a notat că descoperirea mai multor dinți de la același rechin este extrem de rară.
Tim Ziegler, paleontolog la Muzeul Victoria, a declarat că dinții de rechin Sixgill s-ar fi dislocat de pe maxilare în timp ce exemplarele se hrăneau din carcasa gigantică a mega-rechinului.
"Rechinii Sixgill trăiesc și în prezent în largul coastelor Victorian unde se hrănesc cu resturile balenelor și a altor viețuitoare", a explicat cercetătorul.
"Această descoperire sugerează că ei și-au păstrat același stil de viață în această zonă timp de zeci de milioane de ani", a notat Ziegler.
Sursa