Angajatul unei școli din municipiul Bârlad, în vârstă de 55 de ani, a fost găsit mort de către un coleg de serviciu într-unul din atelierele unității de învățământ, polițiștii și reprezentanții Inspectoratului de Muncă Vaslui declanșând anchete în acest caz.
Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vaslui, bărbatul de 55 de ani, angajat pe postul de fochist la Liceul Tehnologic "Petru Rareș”, a fost găsit pe un fotoliu din incinta unui atelier al unității de învățământ, în momentul în care unul dintre colegii săi a venit la serviciu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bârlădeanul fusese văzut ultima dată în viață cu o seară înainte, după ce își terminase programul și urma să plece acasă.
"La sesizarea reprezentanților școlii, s-a declanșat o anchetă în acest caz pentru a se stabili cauza decesului. În acest sens, s-a dispus efectuarea autopsiei de către medicii legiști, la o primă examinare a cadavrului nefiind descoperite urme de violență”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției Vaslui, Mihaela Ștraub.