Actual· 1 min citire

Departamentul Justiției din SUA dă în judecată Google. Acuzații de monopol de piață pentru gigantul IT

google

google

Scris de Andrei Zbîrnea Publicat: 20 oct. 2020, 21:06

Departamentul american al Justiției a anunțat, marți, lansarea unei acțiuni judiciare împotriva companiei Google, acuzată de menținerea monopolului asupra căutărilor și publicității online, scrie Mediafax.

Procesul, intentat la o instanță federală din Washington (Districtul Columbia), este rezultatul unei investigații lansate acum câțiva ani privind concentrarea puterii economice de către compania online Google.

Departamentul american al Justiției acuză Google, companie deținută de grupul online Alphabet, că a obținut contracte exclusiviste cu producători de smartphone-uri pentru instalarea automată a sistemului de operare Android. Google este acuzată de menținerea monopolului asupra căutărilor online și asupra căutărilor de publicitate online.

"Aceste contracte au permis companiei Google să mențină monopolul, obstrucționând competiția și inovațiile", subliniază Departamentul Justiției, conform publicației The Hill.

Potrivit estimărilor, Google are un control de 80%-90% asupra căutărilor online, obținând astfel venituri anuale de zeci de miliarde de dolari. Comisia Federală pentru Comerț (FTC) a investigat în trecut dacă Google a abuzat de poziția dominantă pe piață, dar a decis în 2013 să nu lanseze niciun proces. Însă Departamentul federal al Justiției a decis intentarea unui proces, iar 11 procurori ai statelor, toți republicani, s-au alăturat acțiunii judiciare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News