Actual· 2 min citire

Decizie istorică a Patriarhiei Române cu privire la Arsenie Boca

Decizie istorică a Patriarhiei Române cu privire la Arsenie Boca

Decizie istorică a Patriarhiei Române cu privire la Arsenie Boca

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 28 oct. 2019, 22:03

Propunerea de canonizare a părintelui Arsenie Boca face un pas înainte.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a luat act, luni, de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca și le recomandă clericilor și credincioșilor ca, până la luarea unei decizii finale, să aștepte rezultatul subcomisiei sinodale.

"S-a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca și de documentația înaintată în acest sens. A fost aprobată transmiterea acestei propuneri Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinților români. Această comisie va invita specialiști din diferite domenii de competență să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească și de disciplină monahală. De asemenea, vor fi evaluate și referate ale cercetătorilor istorici permanenți desemnați de mitropolii să cerceteze documentele CNSAS pentru a prezenta activitatea părintelui Arsenie Boca în perioada 1945-1989", precizează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Potrivit sursei citate, "până la luarea unei decizii finale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe recomandă clericilor și credincioșilor - indiferent dacă susțin canonizarea sau se opun acesteia - să aștepte cu rugăciune și răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale, evitând atât idealizarea excesivă a persoanei părintelui Arsenie Boca, cât și denigrarea lui".

"Canonizarea sfinților fiind un proces anevoios, nu se face în pripă sau sub emoții de moment, mai ales când este vorba despre persoane trecute de curând la Domnul, iar mărturiile prezente despre acestea sunt contradictorii", arată Patriarhia.

De asemenea, în perspectiva alegerilor prezidențiale din noiembrie și a celor locale și parlamentare din anul 2020, au fost reafirmate principiile enunțate în mai multe rânduri de către Sfântul Sinod al BOR cu privire la responsabilitatea clericilor pentru păstrarea neutralității politice în perioada electorală.

În altă ordine de idei, Sfântul Sinod al BOR, întrunit în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția PF Părinte Patriarh Daniel, a hotărât declararea anului 2021, în Patriarhia Română, ca "Anul omagial al pastorației românilor din afara României" și "Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor", precum și aprobarea programului cadru teologic-educațional, cultural și mediatic.

Au fost aprobate mai multe texte liturgice, precum și includerea acestora în cărțile de cult ale BOR, conform Agerpres.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News