Solicitările se fac prin intermediul asociațiilor de proprietari și se transmit pe e-mail la adresa relații@cmtb.ro, au anunțat reprezentanții companiei.
Un reprezentant Termoenergetica va merge ulterior să verifice contorul din subsolul blocului, pentru a confirma valorile livrate.
Bucureștenii afectați vor beneficia de compensare pe factura din februarie
Problemele au apărut la începutul lunii ianuarie, când o avarie la un echipament al CET Sud a afectat alimentarea cu căldură și apă caldă pentru aproximativ 40% dintre blocurile racordate la sistemul centralizat, în special din sectoarele 2 și 3.
Mulți locatari s-au plâns că au avut caloriferele doar călduțe și apa caldă „ca de la soare”, în timp ce în online au circulat petiții și apeluri la neplata facturilor. Un bucureștean a anunțat chiar că a dat în judecată Termoenergetica.
Diana Nițescu, șef serviciu în cadrul Termoenergetica, a explicat că reducerea se acordă doar la cererea asociațiilor de proprietari, în baza contractului.
„La cerere, dăm acele diminuări conform contractului. Solicitările se fac la nivel de asociație, din partea reprezentantului legal, pentru acordarea unei diminuări la factura pentru luna următoare”, a spus Nițescu.
Potrivit acesteia, dacă un bloc a primit apă caldă la 35 de grade în loc de 50 de grade, locuitorii vor plăti doar energia corespunzătoare celor 35 de grade, iar diferența se compensează pe factura următoare.
De ce compensarea nu se face automat
Reprezentanții Termoenergetica susțin că verificarea nu poate fi automată, deoarece este necesară analiza directă a datelor înregistrate de fiecare contor.
„Sunt între 34.000 și 36.000 de contoare care trebuie verificate fizic. Parametrii se extrag manual, coborând în subsol, altfel valorile medii nu ar fi relevante”, a explicat Nițescu.
Termoenergetica a anunțat că primește deja numeroase cereri, în special de la asociații din sectorul 3, însă situația centralizată urmează să fie publicată după procesarea tuturor solicitărilor.