Șoferul de pe autobuzul liniei 335 care a bătut, marți, 14 aprilie, un biciclist a fost dat afară de Societatea de Transport București. Acest șofer era deja cercetat disciplinar, după ce a participat la greva ilegală din ianuarie.
Șoferul a coborât din autobuz și a început să-l lovească pe celălalt bărbat cu șaua de la bicicletă, pentru că ar fi blocat circulația.
„Regretăm evenimentul petrecut în cursul zilei de ieri, 12 aprilie 2022, pe traseul liniei 335, în stația Șoseaua Mihai Bravu, în care un șofer STB SA a avut o altercație cu un biciclist. Acest incident pune într-o lumină nefavorabilă imaginea companiei și dăm asigurări tuturor călătorilor că scopul nostru nu este acela de a produce disconfort celor care utilizează mijloacele de transport în comun. Dimpotrivă, prin acțiunile pe care le-am desfășurat în ultima vreme dorim să transmitem tuturor beneficiarilor acestui serviciu public mesajul că interesul nostru major este acela de a oferi condiții de transport civilizate, la standarde de calitate, demne de o capitală europeană”, a transmis Societatea de Transport Bucuresti.
Reamintim că victima a mers apoi la poliție, unde a depus o plângere împotriva șoferului, iar oamenii legii au deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violențe.