Decizia pe care o așteaptă mulți români este tot mai aproape de a fi luată. Statele Unite au inclus România, alături de Israel, Bulgaria și Cipru, în programul de renunțare la obligativitatea vizelor (visa waiver), care permite deplasarea în SUA fără viză pentru o ședere de până la 90 de zile.
Anunțul a fost făcut de Secretarul american pentru securitate internă, Alejandro Mayorkas.
"Avem patru candidați în pregătire: Israel, Cipru, Bulgaria și România", a precizat Mayorkas, marți, 26 octombrie, în cadrul unui eveniment din industria turismului, potrivit ziare.com.
"Suntem foarte, foarte concentrați pe program", a adăugat oficialul american, care a precizat că acest program oferă beneficii economice și de securitate semnificative.
În luna septembrie, Statele Unite au adăugat Croația în programul de scutire de vize.
În februarie, Mayorkas a discutat cu comisarul european pentru afaceri interne și ambii oficiali "și-au exprimat interesul pentru menținerea Acordului dintre SUA și UE privind utilizarea și transferul de date din registrele cu numele pasagerilor (PNR) și pentru colaborarea cu Bulgaria, Croația, Cipru și România, în vederea îndeplinirii condițiileor pentru Programul visa waiver".
Pentru a participa la acest program, o țară trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, legate de combaterea terorismului, forțele de ordine, poliție vamală, securitatea documentelor și gestionarea frontierelor.
În prezent, în programul SUA de renunțare la obligativitatea vizelor se află 40 de țări