În spatele tendinței de a plânge cu ușurință a femeilor stau, nu doar factori biologici, ci și sociali și de mediu, aspecte cercetate îndeaproape de către oamenii de știință.
Un studiu de acest fel a fost realizat de către profesorul Ad Vingerhoets, psiholog clinician la Universitatea Tilburg din Olanda și autor al volumului "De ce doar oamenii plâng. Dezlegând misterele lacrimilor", care a demonstrat că persoanele de sex feminin obișnuiesc să plângă nu doar mai des, dar și mai intens decât partenerii lor.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de peste 5.000 de persoane din 37 de țări, care au fost chestionate cu privire la modul în care reacționează din punct de vedere emoțional. Concluziile au arătat că o femeie plânge de 30, până la 64 de ori pe an, față de bărbat care varsă o lacrimă de cel mult 17 ori în decursul unui an. Mai mult decât atât, în timp ce o repriză medie de plâns durează circa șase minute la o femeie, la bărbat ea nu depășește trei minute. Potrivit studiului amintit, două treimi dintre bărbații intervievați au declarat că plâng mai puțin de cinci minute, iar 24 la sută dintre ei, între șase și 15 minute. Când a venit rândul femeilor, doar 43 la sută dintre ele au precizat că plâng sub cinci minute, iar 38 la sută între 6 și 15 minute.
Interesant este că procentul reprezentantelor sexului frumos care au afirmat că plâng peste 16 minute este de două ori mai mare decât al bărbaților. În opinia psihologului, bărbații plâng mai puțin decât femeile și din cauza condiționării sociale: lacrimile nu se potrivesc cu imaginea masculină din societate, motiv pentru care ei își țin în frâu sentimentele. O altă explicație, susține profesorul Vingerhoets, stă în faptul că femeile urmăresc mai des filme siropoase și citesc mai fracvent cărți de dragoste. În acest context, el sugerează bărbaților să manifeste mai multă înțelegere când vizionează un film romantic alături de partenerii lor. Și asta pentru că ei sunt deranjați de imaginea unei femei care plânge, motiv pentru care cel mai adesea au tendința de a o ignora. Și hormonii au un rol importand în această ecuație. Studii anterioare au arătat că femeile plâng mai des și pentru că secrete un nivel mai mare de prolactină, un hormon produs de glanda pituitară, asociată cu emoția.
Testosteronul, în schimb, inhibă lacrimile, spun cercetătorii. Mai mult decât atât, glandele lacrimale ale femeilor sunt mai mici și din această cauză se umplu mai repede și trebuie golite. În cazul partenerilor lor, aceste canale sunt mai mari, fiind nevoie de o cantitate mai mare de lichid pentru ca lacrimile să ajungă să se reverse.