Actual· 3 min citire

De ce ar trebui să facem în fiecare zi câte un duș rece?

De ce ar trebui să facem în fiecare zi câte un duș rece?

De ce ar trebui să facem în fiecare zi câte un duș rece?

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 6 feb. 2019, 17:10

Pentru majoritatea oamenilor, doar gândul de a face dușuri reci îi face să tremure. Cu toate acestea, potrivit psihologului Alexandru Pleșea, pentru unii dintre noi dușurile reci nu sunt chiar atât de rele. De fapt, am ajuns să ne bucurăm și chiar să le asteptăm cu nerăbdare.

Psihologul Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept „antrenorul minții“, dezvăluie care sunt cele șase motive pentru care dușurile reci zilnice au un impact pozitiv asupra sănătății.

Pentru majoritatea oamenilor, doar gândul de a face dușuri reci îi face să tremure. Cu toate acestea, potrivit psihologului Alexandru Pleșea, pentru unii dintre noi dușurile reci nu sunt chiar atât de rele. De fapt, am ajuns să ne bucurăm și chiar să le asteptăm cu nerăbdare.

„Adevărul este că au ceva primar și natural. Oamenii de știință au cunoscut beneficiile expunerii la rece de zeci de ani. Atleții, de exemplu, au folosit această metodă pentru a se recupera. În practică s-a descoperit că expunerea imediată la frig urmată de un program intens de exerciții fizice facilitează recuperarea. Un duș rece de trei-patru minute în fiecare zi poate oferi beneficii profunde de ordin psihologic și fiziologic“, afirmă psihologul Alexandru Pleșea, potrivit adevarul.ro.

Specialistul crede că sunt cel puțin șase motive pentru care dușurile reci ar trebui să intre în rutina zilnică:

1. Reduc inflamațiile

Terapia cu dușuri reci funcționează prin redirecționarea sângelui de la zonele periferice spre vasele de sânge profunde, limitând inflamația și îmbunătățind circulația sângelui.

2. Stare de alertă

Dușurile reci te obligă să respiri adânc, iar efectul este că ridici nivelul oxigenului, iar creierul tău se trezește. Simultan corpul tău împinge sângele spre organe, rezultând într-o circulație mai bună care echivalează cu efectul obținut atunci când faci exerciții moderate. Dacă ai sărit vreodată într-un lac înghețat, știi că nu ieși adormit dintr-o astfel de experiență.

3. Arderea grăsimilor

Dușurile reci cresc rata metabolismului, care în timp are un efect benefic în capacitățile de ardere a grăsimilor. Ele stimulează producerea grăsimilor maronii sănătoase, diferite de grăsimile albe. Dușurile reci sunt asociate cu o talie mai subțire și moderează zahărul din sânge.

4. Imunitate de fier

Există multe dovezi că expunerea repetată la rece ridică imunitatea. A fost legată de numărul ridicat de celule albe și de actvitatea limfocitelor cytotoxic T. Un alt studiu a vizat înotătorii care au fost expuși la rece în mod repetat, iar corpurile lor s-au adaptat la stresul oxidant. Rezultatul numit de oamenii de stiintă „întărire“ este răspunsul în urma expunerii la presiunile naturale care face ca sistemul nervos să aibă o mai mare toleranță la stres și la boli.

5. Stare de spirit îmbunătățită

Există dovezi de primă mână care susțin teoria că dușurile reci îmbunătățesc starea de spirit. De asemenea, există probe care sugerează că un duș rece – datorită densitătii ridicate ale receptorilor de rece de pe pielea noastră – trimite un val de impulsuri electrice către creier, dând astfel un efect anti-depresiv.

6. O voință mai puternică

Acesta este punctul cu cel mai mare impact dintre cele menționate. Am auzit poate că voința este ca un mușchi, cu cât exersăm mai mult, va deveni mai puternică și avem o cantitate mică pe care o putem folosi în fiecare zi până se epuizează.

Este adevărat și ca să ne întărim voința, un duș rece dimineața poate avea același efect ca 100 de flotări. Este greu la început, dar vom ajunge să așteptăm cu entuziasm această rutină, iar când vom privi în urmă peste șase luni sau un an, vom realiza că am devenit un om nou.

În cele din urmă, dușul rece este o atitudine nouă pentru sănătate pe care corpul o folosește pentru longevitate. Memoria vie, procesele și funcțiile interne, vindecarea proprie, recuperarea vitalității sunt, cu adevărat, menținute și ajutate prin voința celui care face câte un scurt duș rece pe zi.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News