După ce o lume întreagă a stat cu ochii pe ea ca urmare a epidemiei de coronavirus izbucnite la finalul anului trecut în provincia Wuhan, epidemie care a dat peste cap viața economică și socială a unei întregi planete, China a dat în cele din urmă publicității datele științifice legate de secvențierea genomului virusului SARS-CoV-2 vinovat de focarele recente din capitala Beijing. Oficialii chinezi susțin, astfel, că au identificat tulpină europeană în baza studiilor preliminare efectuate recent, informează Reuters.
China, care în ultima perioadă s-a aflat sub presiunea comunității internaționale care i-a cerut să facă publice datele științifice pe care le obține încă dintr-o etapă timpurie, în contextul în care numărul cazurilor de COVID-19 a crescut în capitala Beijing, a anunțat, de asemenea, că a trimis noile date specialiștilor din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Vă reamintim că Administrația Statelor Unite a acuzat guvernul chinez că nu a manipulat în mod corespunzător focarul inițial din China centrală și s-a mișcat prea lent pentru a stopa epidemia, fapt ce a dus la creșterea cazurilor de COVID-19 și, implicit, a deceselor în Statele Unite.
China a respins această acuzație, spunând că nu a pierdut timp în furnizarea informațiilor despre epidemie, inclusiv în ceea ce privește secvența genomului focarului inițial de coronavirus din Wuhan.
În cazul ultimului focar apărut recent în Beijing, OMS a declarat, duminică, că a fost informat de către oficialii chinezi despre investigațiile în curs de desfășurare a identificării sursei focarului și a gradului de infecții. Cu acest prilez, reprezentanții OMS au solicitat eliberarea secvențelor genetice cât mai curând posibil.
Secvențierea genomului noului coronavirus a fost publicată, joi noaptea, și a fost, de asemenea, făcută cunoscută OMS și cu Inițiativa Globală a Datelor Privind Gripa (GISAID), potrivit Centrului Chinez pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).
Secvențializarea genomului virusului este un instrument vital și cu dezvoltare rapidă în diagnosticarea bolii cauzate de infecția cu COVID-19 și în înțelegerea răspândirii și controlului acesteia.
Detaliile publicate pe site-ul Centrului Național de Date pentru Microbiologie din China dezvăluie faptul că informațiile genomului din Beijing s-au bazat pe trei probe - două umane și una de mediu - colectate pe 11 iunie.
În aceeași zi, autoritățile din Beijing au raportat primul caz local de infectare cu SARS-CoV-2 din ultimele luni. În cele opt zile care au trecut de atunci, municipalitatea locală a anunțat un total de 183 de cazuri, asociate cu uriașa piață agroalimentară Xinfadi din sud-vestul orașului.
"Potrivit rezultatelor preliminare studiului genomial și epidemiologic, virusul provine din Europa, dar este diferit de virusul care se răspândește în această perioadă în Europa", a declarat oficialul CDC, Zhang Yong, într-un articol publicat astăzi. "Este mai vechi decât virusul care se răspândește acum în Europa", a adăugat el.
Profesorul Zhang spune că există mai multe posibilități care să explice modul în care această tulpină virală a pătruns în China.
"Ar fi putut fi ascuns în produsele alimentare congelate importate sau a pândit în anumite medii întunecat și umede, cum ar fi piața Xinfadi, spațiul nefiind dezinfectat sau sterilizat", a mai spus Zhang.