Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi seara, că nu îl cunoaște personal pe Felix Bănilă, care și-a dat demisia din funcția de procuror-șef al DIICOT la solicitarea președintelui Klaus Iohannis, adăugând că, dacă ea ar fi cerut destituirea lui, "era linșaj".
"Am văzut că acum din punct de vedere politic se destituie procurori șefi. (...) Dacă eu făceam acest lucru și ceream destituirea șefului DIICOT, era linșaj. Și aici se folosește dubla măsură. Nu aveam voie și nici nu făceam acest lucru pentru că nu mi se pare normal. Eu nu îl cunosc pe șeful DIICOT personal, nu am stat niciodată de vorbă, nu știu dacă a fost bun sau nu a fost bun, dar trebuie să ai niște motive și să vezi ce rezolvă acest lucru. Eu am destituit atunci șeful Poliției, am destituit la Olt pentru că nu au intervenit cum a trebuit. Toate aceste lucruri nu știu dacă au ajutat sau nu, pe mine mă interesează să avem un răspuns la ceea ce s-a întâmplat cu cele două fetițe (de la Caracal - n.r.)", a spus Dăncilă, la un post TV, scrie agerpres.ro.
Ea a afirmat că pentru a fi luate măsurile necesare pentru ca românii să se simtă în siguranță trebuie să existe un ministru de Interne care să își asume responsabilități.
"Vă dau un exemplu: zilele trecute, a fost o bătaie în fața Parlamentului. Imediat am chemat la mine și am spus: 'imediat, Poliția Capitalei, control, ce s-a întâmplat, de ce nu au intervenit'. Mi-au spus: 'nu avem ministru, nu avem ministru, el este cel care semnează controlul'. Neavând ministru, nu am putut să declanșez un control. Am cerut să se facă un control și să vedem de ce nu au intervenit", a menționat ea.