Vicepremierul Dan Barna a declarat, luni seară, într-o emisiune la postulul public de televiziune, că nu și-a imaginat că situația de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu "este atât de gravă" și a dat asigurări că "lucrurile nu vor rămâne așa". Liderul USR-PLUS a precizat că la spitalul din Sibiu sunt în derulare nu mai puțin de trei anchete, după ce un fost angajat la Secția ATI a susținut, în presa locală, sub protecția anonimatului, că a omorât bolnavi internați cu COVID-19.
Dan Barna: "Sunt trei anchete în curs în momentul acesta. Este ancheta Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este ancheta Corpului de control al ministrului Sănătății și este, înțeleg, și o anchetă a conducerii interne a spitalului. Știam că sunt probleme la acel spital. Am avut, de-a lungul timpului, mai multe luări de poziție în diverse momente, dar nu mi-am imaginat niciun moment aceste grozăvii pe care le-am citit, că situația este atât de gravă. Știam că sunt probleme de management, de alocare a resurselor, de flux al pacienților, probleme de management disfuncțional al unui spital. În niciun caz nu am crezut că putem să avem situații de Ev Mediu, pentru că dacă lucrurile prezentate acolo sunt reale și cifrele de mortalitate, statisticile de mortalitate confirmă că există o problemă... Dincolo de povestea efectivă, cumva e bine că persoana care s-a hotărât a și spus că e gata să dea declarații și în fața unor organe de anchetă, în fața unor procurori, pentru că lucrul acesta nu poate să rămână așa și nu va rămâne așa."
Conform Agerpres, Vicepremierul Dan Barna a spus că "este revoltat la nivel personal de situația aceasta", subliniind că a discutat pe acest subiect cu ministrul Sănătății Vlad Voiculescu.