Șapte politicieni din cercurile PSD-ALDE, în frunte cu Liviu Dragnea, riscă să nu mai poată intra în SUA, să le fie restricționate transferurile bancare și chiar să le fie interzisă participarea la întâlniri cu omologi din stăinătate.
Într-o postare pe facebook, senatorul PNL Florin Cîțu susține că informația i-ar fi fost livrată în timpul unei discuții cu mai mulți oficiali străini.
“Partenerii noștri strategici pot lua măsuri împotriva unor oameni politici care generează instabilitate în zona. Măsurile pot fi de la refuzarea vizelor de intrare până la interdicția politicienilor de a participa la întâlniri cu omologii lor din alte țări, supravegherea conturilor bancare, restricții la transferurile bancare etc… “
Liberalul spune că “Daddy” – liderul PSD, Liviu Dragnea, deschide lista!” În noiembrie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost înștiințat ca i-a fost retrasă viza de călătorie în aprilie 2012.
La începutul anului, administrația Trump a publicat o așa-numită listă a "oligarhilor lui Putin", oameni de afaceri ruși care au fost declarați indezirabili în Statele Unite, conturile le-au fost blocate, iar activitatea firmelor suspendată.