Bilanț negru în urma unor cutremure în lanț. Cel puțin șase persoane au murit, iar alte nouă rănite.
Două seisme s-au produs marți în Afganistan, unul dintre acestea soldându-se cu șase decese în nord-estul țării, au anunțat autoritățile, informează Reuters.
Cutremurul care s-a produs la primele ore ale dimineții în provincia Kunar din nord-estul țării a provocat totodată rănirea a nouă persoane, potrivit purtătorului de cuvânt al Autorității pentru gestionarea dezastrelor din cadrul administrației talibane, Mohammad Nassim Haqqani.
Institutul american de geofizica (USGS) a înregistrat în regiune un seism cu magnitudinea 4,3.
Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) a înregistrat, de asemenea, marți dimineață, un alt cutremur, cu magnitudinea 4,8, produs mai la nord.
Haqqani a declarat că deocamdată nu sunt disponibile informații referitoare la victime sau pagube materiale în provincia nordică Badakhshan, regiunea care ar fi fost afectată de al doilea seism.
Afganistanul a fost afectat în acest an de mai multe dezastre naturale, inclusiv o secetă și un seism care a ucis peste o mie de persoane, în iunie, în estul țării.