La doi ani de la sutele de cutremure care au îngrozit localnicii din satul gălățean Izvoarele, oamenilor le fuge iar pământul de sub picioare.
Sătenii au intrat în panică din nou de teama seismelor care se țin lanț de aprope o lună și nu mai dorm în case. Numai noaptea trecută au avut loc trei cutremure.
Nimeni nu a putut oferi până acum o explicație clară pentru aceste fenomene. Unii specialiști le-au pus pe seama mișcării faliei, alții cred că ar fi vorba de efectele inundațiilor, în vreme ce sătenii spun că seismele au început după ce o firmă a început să exploreze zona în căutarea unor zăcăminte de gaze de șist.
Oamenii sunt speriați. Pereții caselor au început să se crape din nou din cauza cutremurelor care sunt similare celor din 2013. Exact în urmă cu doi ani peste 300 de seisme inexplicabile i-au băgat în sperieți pe locuitorii din Izvoarele.
"Am rămas de una singură și mă chinui singurică aici. Cred că mi se dărâmă peretele de la spate. Ce să facem, asta ne e soarta", a spus o bătrănă care locuiește în Izvoarele.
Autoritățile din comună au intrat în alertă și au anunțat Prefectura și pe cei de la ISU.
Ioan Neculau, primar Slobozia Conache, a afirmat că ieri s-a auzit o bubuitură asemenea celor din 2013, care au alertat populația.
Cei mai mulți dintre săteni au de gând să plece la rude, pentru o perioadă, în alte localități.