Autoritatea Română pentru Controlul Activităților din Învățământul Universitar va organiza, începând de miercuri, o serie de controale în universitățile din întreaga țară. În fiecare facultate va fi trimisă o comisie specială care va verifica modul în care sunt predate cursurile.
Comisiile se vor întâlni, pe rând, cu studenții, profesorii și reprezentanții societăților din zonă, pentru a vedea dacă ceea ce învață studenții are valabilitate pe piața muncii. Evaluarea va dura câteva săptămâni, iar la sfârșitul controalelor Autoritatea va face un clasament al universităților. Vor fi, de asemenea, întocmite rapoarte prin care se va încerca adaptarea programei de învățământ cu cerințele pieței muncii.