Curiozitatea despre oameni și animale care are, în sfârșit, un răspuns de la cercetători

Patologul Max Westenhöfer a elaborat în anul 1942 o teorie a primatei acvatice, care a fost adoptată mai târziu de către biologul marin Alister Hardy, scriitorul Elaine Morgan și zoologul Desmond Morris. Pe scurt, teoria spune că pentru o perioadă mică de timp predecesorii noștri au dus un trai semi-acvatic.

Așadar, dacă luăm în calcul aceast posibil scenariu că omul a trăit mult timp în apă pentru a pescui, putem înțelege mai bine rolul blănii. Și anume acela de a-i proteja în apă. Însă, în lipsa unor dovezi clare cum ar fi fosilele, teoria a fost discreditată.

De ce omul nu are blană precum strămoșii săi, maimuțele?

O altă perspectivă ar fi aceea că oamenii și-au pierdut blana pentru a nu atrage prădătorii mici care răspândesc boli, precum: păduchii, puricii, căpușele, etc. Însă, pe lângă acest aspect, lepădarea părului în exces ar mai fi avut un scop – acela de a semnala potențialilor parteneri că avem mai puțini paraziți și că suntem mai sănătoși.

Cu alte cuvinte, această teorie spune că partenerii care aveau mai puțin păr aveau mai multe șanse de a fi selectați, iar acest lucru a devenit în cele din urmă un fel de normă.

Mai există și teoria care spune că motivul pentru care ne-am pierdut blana este pentru a facilita comunicarea cu ceilalți. „Spre deosebite de multe mamifere, care pot vedea un număr limitat de culori, oamenii au o arie mai largă, mulțumită unui con extra din retină. Astfel, putem distinge roșul unei îmbujorări, galbenul unui chip bolnav și violetul dintr-o vânătaie, care nu ar fi putut fi vizibile sub blană", spune autorul teoriei.

Sursa