Înarmate până-n dinți cu mop, perii, lavete, soluții și pulverizatoare, gospodinele trec la treabă. Casa este dată cu susul în jos, dar la final se va vedea munca depusă în timpul curățeniei la domiciliu.
Curățenia la domiciliu este un prilej pentru gospodine de a reamenaja, de a scăpa de lucrurile vechi și de a le înlocui cu altele noi. Toate gospodinele știu ce au de făcut când vine vorba despre curățenia la domiciliu. Iată și câteva greșeli pe care le faci fără să îți dai seama.
1: Speli geamurile când e soare afară
Cum vezi soare afară, cum te gândești că este ziua ideală pentru a spăla geamurile. Nu e chiar așa. Fiind cald afară, geamurile se vor usca prea repede și vor rămâne dâre. Cel mai potrivit moment pentru a șterge geamurile e când este înnorat. Iar dacă vrei să fii în ton și cu moda eco, cea mai bună soluție de curățat geamurile se prepară din 50 ml de oțet combinat cu 500 ml de apă și câteva picături de lichid de spălat vase. Folosește o lavetă de microfibră.
2: Freci prea tare
Când e vorba de pete, gospodinele freacă respectivul loc cât pot de tare, în speranța că vor reuși să scoata fața. E adevărat că apa minerală sau sifonul fac bine țesăturilor canapelelor și te ajută să scoți petele, însă dacă freci temeinic, nu faci altceva decât să favorizezi pătrunderea petei și mai mult în țesătură. Înmoaie cârpa și freacă încet. Cum vezi că s-a murdărit puțin carpa, fie o clătești, fie schimbi porțiunea cu care freci, astfel încât acesta să fie tot timpul curată.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.