I. Dacă eşti genul de persoană căreia nu-i vine să se apuce de nimic, doar de frica de a nu greşi, sunt două modalităţi de a aborda orice sarcină.
În primul rând, dacă urmăresti ca ultim obiectiv obţinerea unui rezultat pozitiv, te vei apuca să îţi îndeplineşti obligaţiile pe care le ai, gândind că la final vei avea de câştigat şi te vei simţi mult mai bine decât înainte de a-ţi asuma responsabilităţile. C.Havârneanu consideră că acesta este şi genul de abordare pe care o preferă persoanele de succes, antreprenorii – ei se angajează activ în căutarea ocaziilor favorabile, avansând cât mai multe ipoteze privind oportunităţile şi tinzând să minimalizeze eventualele riscuri care ar decurge din implicarea lor în sarcină.
Spre exemplu, folosindu-ne de această tehnică, cel mai bun mod prin care am putea motiva un copil ar fi acela de a-i creiona toate aspectele plăcute care îl aşteaptă la finalul efortului său; îi putem spune că dacă învaţă şi îşi face temele nu doar îşi va bucura părinţii dar va avea şi ocazia să ia o notă bună şi va fi încântat să primească aprecierea învăţătoarei şi respectul colegilor iar dacă efortul lui va fi constant, cu siguranţă că la finalul anului se va regăsi printre premianţi iar părinţii îi vor oferi drept recompensă bicicleta aceea pe care şi-o doreşte atât de mult, etc.
În al doilea caz, dacă eşti anxios şi ai dubii în legătură cu satisfacţia legată de ducerea la bun sfârşit a sarcinii, cel mai bun mod de a te motiva este să te gândeşti la ceea ce ai de pierdut dacă nu te eliberezi de obligaţii. Când te concentrezi pe ceea ce ai de pierdut devine limpede că singurul mod în care poţi scăpa de acest risc, este acela de a acţiona imediat.
Ce e şi mai important, zeci de ani de studii care vizează acest aspect arată că acest tip de motivaţie este chiar intensificată de gândurile anxioase focusate asupra consecinţelor inacţiunii. Cu alte cuvinte, cu cât suntem mai speriaţi ca şeful ne poate sancţiona dacă nu terminăm la timp un proiect, cu atât vom fi mai motivaţi să facem paşi în direcţia finalizării lui.
În concluzie, oricât de ridicol ar părea pentru un om care e optimist şi priveşte sarcinile doar din perspectiva a ceea ce are de câştigat, pentru o persoană plină de angoase este motivantă o sperietură zdravănă: cu cât vizualizează mai bine consecinţele negative ale neimplicării ei în sarcină, cu atât mai repede se va apuca de lucru! Aşadar, speriaţi-vă – în cazul ăsta e de bine!
II. Pe de altă parte, ai putea fi genul de persoană care nu se apucă de o treabă pentru că, pur şi simplu, nu simte, nu are chef să o facă.
Halvorson consideră că genul acesta de gânduri ne-au intrat în cap fără să le conştientizăm şi se bazează pe o condiţionare: pur şi simplu pentru a fi motivaţi şi eficienţi credem că trebuie neapărat să simţim că vrem să acţionăm, că suntem dornici să facem asta. Ideea e că acest gen de oameni deşi ştiu că trebuie, refuză, spre exemplu, să se ducă la sala de sport să-şi facă exerciţiile sau încă nu încep o dietă doar pentru că aşteptă încă să le vină cheful.
În acest caz genul acesta de sentimente trebuie ignorate, pur şi simplu. Nimic nu ne împiedică să ne apucăm de treabă şi nimeni nu spune că trebuie ca mai întâi să ne vină cheful să o facem. Cu siguranţă că pe parcursul nenumăratelor lui încercări de a inventa becul cu filament, experimentând numeroase nereuşite, Thomas Edison a simţit şi el măcar o dată că nu are chef să se mai apuce să o ia de la capăt. Totuşi este evident - având în vedere rezultatul final - că a găsit partea de pat pe care să coboare pentru a-şi continua munca!
III. Apoi, ai putea fi genul de persoană care nu se apucă de treabă pentru că e grea, plictisitoare sau neplăcută.
Cu siguranţă că dacă am avea voinţa de a duce la bun sfârşit o sarcină - oricât de neplăcută ar fi aceasta - nu ne-am mai trezi alergând în acest cerc vicios al amânării. Însă studiile arată că noi ne supraestimam de obicei capacitatea de autocontrol şi ne bazăm prea des pe aceasta pentru a ne ţine departe de probleme.
Soluţia în acest caz este să ne facem un plan riguros în care să precizăm nu doar ce paşi specifici trebuie să parcurgem până la finalizarea proiectului dar să ne şi clarificăm când şi unde anume îi vom face. Aceste planuri detaliate făcute dinainte sunt extrem de eficiente deoarece minimizează rolul voinţei în decizie, din moment ce noi stabilim ceea ce avem de făcut cu mult înainte de a decide să acţionăm.
Un exemplu concret de plan de acţiune ar putea fi acesta: ,,Dacă se face ora patru nu mă mai joc şi mă apuc să-mi fac temele” sau ,,Dacă vecinul nu aduce mâine vorba despre repararea gardului, cu prima ocazie când îl revăd îi voi aminti eu despre asta”.
Numeroase studii arată că acest gen de planuri măresc productivitatea şi realizarea ţelurilor în medie cu 200, 300%.
Odată ce devenim conştienţi că decizia de a lăsa lucrurile pe altădată nu ne face viaţa mai uşoară ci, dimpotrivă, ne-o complică, cu siguranţă că vom decide să ne implicăm pentru că amânând rezolvarea unei probleme nu însemnă că ea a şi dispărut. Cu siguranţă că şi în viitor vom fi la fel sau mult mai ocupaţi decât suntem acum. Încercaţi, începând chiar de astăzi, să puneţi în practică soluţiile de mai sus.
Psiholog Irina Alexandrescu
