Porumbul este una dintre vedetele verii deoarece este delicios și versatil. Fie că alegi să îl fierbi sau să îl coci pe grătar, niciodată nu vei da greș cu el.
Dacă plănuiești câteva mese în aer liber vara aceasta alături de prieteni, poți să încerci rețeta de porumb copt la grătar. Este simplu de făcut și rapidă, iar invitații vor fi de-a dreptul cuceriți de gustul vedetelor sezonului.
Pentru a face porumb la grătar, ai nevoie de 4 știuleți de porumb, sare, piper, ulei de măsline, usturoi și verdeață. Toate aceste ingrediente vor potența gustul porumbului și, în același timp, îi vor da o savoare aparte.
Vei începe prin a curăța porumbul de frunze și de mătase. Dacă vrei să îl pui pe grătar cu tot cu frunze, atunci este recomandat să îl scufunzi 10 – 15 minute în apă rece. În acest fel, frunzele nu se vor arde pe grătar.
După ce ai terminat de pregătit porumbii, este momentul să te ocupi de grătar. Va trebui să pui cărbunii, care se lasă până când fac jar. Între timp, te poți ocupa de condimentarea porumbilor, unul dintre cei mai importanți pași.
Fiecare știulete se condimentează cu sare, piper și usturoi tocat. După aceea, se pun pe grătar, însă se întorc la fiecare 2 – 5 minute, pentru a te asigura că se rumenesc bine pe toate părțile. După 10 – 15 minute, porumbul ar trebui să fie gata, adică moale la interior și rumenit la exterior.
Dacă optezi să coci porumbii cu tot cu frunze, aduce timpii se modifică. Mai exact, porumbii trebuie întorși la fiecare 5 – 7 minute, iar timpul de preparare crește la 15 – 20 de minute.
Pentru ca gustul să fie mult mai intens, poți să mai adaugi un strat de ulei de măsline, peste care să mai presari sare și verdeața tocată fin. Este recomandat să optezi pentru coriandru sau pătrunjel, deoarece vor adăuga o notă de savoare suplimentară.
Porumbul la grătar poate fi servit atât ca gustare, cât și garnitură alături de alte feluri de mâncare fresh, de vară. Dacă optezi pentru varianta simplă, atunci îți vei răsfăța papilele gustative cu aroma lui ușor afumată. În schimb, dacă ești adeptul combinațiilor îndrăznețe, îl poți stropi cu puțină zeamă de lămâie, pentru o notă de prospețime, potrivit sursei.