Deși pare greu de crezut, un tânăr a reușit să obțină un sistem foarte similar cu un Mac Pro dintr-un coș de gunoi și un PC.
Nu a zis nimeni că sunt la fel și nici măcar că au aceeași configurație hardware. Important este că sunt similare din punct de vedere estetic. Este vorba de un Mac Pro și Hackinosh ce pare a fi un Mac Pro, scrie PlayTech.ro.
Dacă ați fi urmărit măcar o parte dintre știrile și review-urile scrise pe marginea noilor sisteme Mac Pro de la Apple, ați fi aflat că la ora actuală reprezintă cam cele mai performante și scumpe desktopuri din lume.
Pe lângă faptul că integrează cele mai noi procesoare Intel Xeon și plăci video profesionale, sunt și silențioase datorită unui sistem de răcire revoluționar.
Computerul de mai sus, din exterior, este foarte similar cu un astfel de Mac Pro. Mai precis, prin prisma faptului că este vopsit în roșu, se aseamănă cu un Mac Pro ediție limitată creat special de Jony Ive pentru o licitație umanitară ce urmează să aibă în loc în curând pentru fundația (RED).
Această creație are la bază un cos de gunoi ce poate fi achiziționat de pe Amazon cu numele de Authentics Lunar bathroom trash can. La interior, ascunde o placă de bază Gigabyte Z87N cu WiFi integrat, un procesor Intel Core i3 pe arhitectură Haswell, o placă video AMD Radeon 7750, un SSD, un HDD și o sursă ATX pentru asigura partea de alimentare.
VEZI întreg sistemul de asamblare aici.