Cum poți detecta o camera ascună într-o cabină de probă? Simplu: intră în cabină și încearcă să efectuezi un apel pe telefonul mobil. Dacă tentativa eșuează, cu siguranță încăperea este supravegheată cu o camera ascunsă.
Cum poți detecta o oglindă dublă?
Toaletele și grupurile sanitare publice, camerele de hotel, vestiarele șamd, toate sunt prevăzute cu oglinzi. Dar cum poți fi sigur că oglinda de pe perete este una obișnuită sau o oglindă dublă, adică una care reflectă lumina pe suprafață vizibilă, dar acționează precum un geam transparent pe latura opusă? De multe ori s-au depistat astfel de oglinzi duble în vestiarele, băile sau dormitoarele femeilor.
Este foarte greu să faci diferența inspectând vizual oglindă. Ok, atunci ce e de făcut?
Fă acest test simplu:
Atinge cu vârful unghiei suprafață de reflexie. Dacă oglinda este simplă, atunci între unghie și imaginea reflectată trebuie să existe un mic decalaj, o distanță scurtă de reflexie.
Dacă, în schimb, imaginea reflectată pornește imediat în continuarea unghiei, ai de a face cu o oglindă dublă, și s-ar putea ca cineva să te privească de dincolo de perete. Așadar, ori de câte ori ai suspiciuni, aplică testul simplu cu unghia. Îți poți da seama pe loc.