Actual· 6 min citire

Cum poți supraveghea activitatea copiilor de la distanță

Cum poți supraveghea activitatea copiilor de la distanță

Cum poți supraveghea activitatea copiilor de la distanță

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 aug. 2014, 14:42

Pentru a vă scăpa de stres, mai jos voi detalia cum puteți monitoriza activitatea un copil pe PC și cum îl puteți localiza și supraveghea, în casă sau în deplasare.

Solutii monitorizare supraveghere localizare copii

Într-o lume din ce în ce mai haotică, încărcată de tehnologie, siguranța copilului a devenit o prioritate majoră. Este foarte ușor să simți că-l ,,scapi din mână” când vezi că nu mai socializează cu tine și toată ziua stă cu ochii lipiți de un smartphone sau un laptop. Tehnologia modernă poate fi însă folosită și în avantajul părinților. Chiar și când vine vorba de bebeluși, cu câteva gadgeturi și soluții software nu foarte scumpe puteți fi mai liniștiți. Indiferent dacă sunteți în camera cealaltă sau dincolo de ocean, prin internet, puteți urmări activitatea copilului și puteți fi notificat în timp real dacă s-a întâmplat ceva neprevăzut.

Pornind de la această premisă, mai jos voi detalia trei scenarii care s-ar putea să vă facă viața de părinte mult mai ușoară. În primul rând, mă voi adresa tinerilor părinți, cu o combinație dintre o cameră IP și o aplicație de smartphone care să vă ajute să vedeți în permanență, indiferent unde v-ați afla, dacă bebelușul are un somn liniștit, dacă s-a trezit sau dacă plânge. Pentru copiii un pic mai mari, voi explica cum puteți avea un traseu exact, pe ultimele șapte zile al tuturor deplasărilor sale. Având în vedere că foarte mulți copii, indiferent de vârstă, petrec din ce în ce mai mult timp în fața computerului, voi descrie în câțiva pași simpli cum le puteți monitoriza toată activitatea, indiferent că este vorba de jocuri sau navigat pe internet. Siguranța familiei este cea mai importantă, iar o supraveghere atentă de la o vârstă fragedă vă poate scăpa de foarte mult probleme mai târziu.

Baby Monitor for IP Camera
Monitorizați-vă bebelușul cu o cameră IP

La ora actuală există foarte multe camere IP pe care le puteți achiziționa, cu diferite prețuri și specificații, pentru a verifica de la distanță dacă copilul vostru doarme liniștit. În primul rând, trebuie să vă uitați după o cameră infraroșu cu înregistrare audio, iar dacă bugetul vă permite și aveți o bandă de internet rapidă, puteți lua un model cu filmare HD și transmisiune audio în două sensuri. Ca recomandări, D-Link DCS-2132L este o cameră IP cu WiFi, infraroșu și filmare HD pe care o puteți cumpăra la aproximativ 650 de lei. DCS-932L, tot de la D-Link costă 300 de lei și vine cu o funcționalitatea similară cu modelul anterior, exceptând filmarea HD.

Pentru a accesa fluxul video de la o astfel de cameră, nu aveți nevoie decât de un browser de internet și adresa IP a camerei. Dacă aveți acasă o conexiune la internet cu IP dinamic, va trebui să vă abonați la un serviciu online gen DynDNS pentru a asocia o domeniu respectivei adrese. Există însă și soluții mai simple. Cele mai multe modele din ultimi câțiva ani vin cu aplicații de iOS și Android dedicate pe care le puteți instala pentru a vă monitoriza copilul.

Dacă volumul de funcții oferite de acestea nu vă este suficient, puteți folosi o aplicație precum Baby Monitor for IP Camera de iOS. Pe lângă faptul că această aplicație este compatibilă cu o listă foarte mare de camere IP, vine cu un volum exhaustiv de opțiuni speciale. În primul rând, rulează în fundal și vă notifică în cazul în care copilul începe să plângă sau în cameră s-a auzit un zgomot puternic. Dacă nu ați intrat în aplicație pentru câteva ore, puteți vedea un grafic de evoluție al volumului de sunet din cameră, precum cel din captura de mai sus. Aceeași aplicație vă permite să comunicați cu copilul prin voce (push-to-talk) sau să-l înregistrați.

GPS-Location-Tracker-App
Monitorizați un traseu cu deplasările copilului

Când copilul ajunge la școală și este suficient de mare încât să intre în posesia unui telefon, recomandarea mea este să nu ezitați în a-i achiziționa un smartphone. Un telefon inteligent este cel mai potrivit dispozitiv pentru a vă supraveghea copilul îndeaproape, fără ca această procedură să fie foarte evidentă. Nici măcar nu contează sistemul de operare pe care îl preferați. Ideal ar fi să luați ceva cât se poate de ieftin, dar să-i asigurați și un abonament de internet. În 2014, din ce în ce mai mulți operatori oferă trafic nelimitat de internet pe mobil la sume modice.

Pornind de la acest principiu, indiferent dacă mergeți pe iOS, Android, BlackBerry sau Windows Phone, o aplicație precum GPS Location Tracker vă oferă o evidență foarte clară asupra întregului traseu pe care l-a parcursul copilul vostru pe parcursul zilei. Mai mult decât atât, spre deosebire de Find My iPhone de exemplu, această aplicație cross-platform păstrează un istoric de șapte zile al întregului traseu urmat de fiul sau fiica voastră. După ce ați descărcat-o de la aceste link-uri pentru iOS, Android, Blackberry, Kindle și Windows Phone, gratuit sau contra sumei de patru dolari, v-ați creat prin intermediul ei un cont pe care îl puteți introduce pe un număr teoretic nelimitat de aparate. Din acel moment, este suficient să accesați www.FollowMee.com  folosind orice browser de internet, de PC sau mobil, pentru a accesa rapoartele generate de aplicație referitoare la toate dispozitivele care folosesc același nume de utilizator. De asemenea, aceeași aplicație este o unealtă software foarte bună pentru a vedea unde este un telefon pe care l-ați pierdut sau v-a fost furat. Merită să aveți în vedere și faptul că accesul la acest serviciu nu necesită plata vreunui abonament sau a unei taxe lunare.

Există și câteva funcții suplimentare incluse în GPS Location Tracker ce s-ar putea să vă fie utile în diverse scenarii. Puteți, de exemplu, să definiți un perimetru virtual, gen curtea școlii copilului, iar când persoana monitorizată depășește acele granițe veți primi un email. Vizavi de consumul de resurse, acest program rulează în permanență în fundal fără a goli bateria, se repornește automat odată cu telefonul și nu poate fi oprit decât decât prin intermediul parolei aferente contului folosit in-app. Dacă se întâmplă ca o persoana urmărită să nu mai aibă acces la internet, întregul istoric de locații este salvat pe telefon, într-un format criptat, urmând ca ulterior să fie urcat pe FollowMee.com.

Windows Live Siguranta Familiei
Monitorizați activitatea online a copiilor pe PC

Indiferent că este vorba de website-urile pe care le vizitează, aplicațiile pe care le instalează sau jocurile pe care le joacă, atâta timp cât aceste activități se desfășoară pe un PC cu Windows, puteți primi un raport pentru ele. Partea cea interesantă este că acest serviciu este oferite gratuit de Microsoft, deși nu este promovat foarte intens și nu este cel mai intuitiv de configurat.

Poartă numele de Windows Live Family Safety și implică două lucruri foarte importante: crearea unui cont Microsoft, pe care îl veți folosi pentru accesarea rapoartelor și instalarea suite de aplicații Windows Live de pe website-ul gigantului din Redmond. Prima parte se realizează foarte ușor, trebuie doar să accesați această adresă și să completați un formular, similar cu procedura pe care ați urmat-o atunci când v-ați creat o adresă de email. Pachetul Windows Live Family Safety poate fi descărcat și instalat de aici. Aceasta a fost partea mail dificilă. Citeste mai mult pe playtech.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News