Mașina Elenei Ceaușescu a ajuns o rablă care își așteaptă tăcută finalul într-un garaj din Iași.
Autoturismul marca Renault se află în Iași de 19 ani și este proprietatea Liceului Tehnologic Holboca.
Mașina a fost ani la rând mașina personală a Elenei Ceaușescu și era condusă doar de ea sau de șoferul ei.
"Este un autoturism Berlina din anii '80. La vremea respectivă era un autoturism special, fiindcă se afla în dotarea secretarilor de stat. Era unică la nivel de județ. Era o mașină performanță, Renault 18, și scumpă, nimeni nu își permitea să o cumpere. Se distingea imediat în trafic, lumea știa a cui este. La vremea în care o conducea Elena Ceaușescu era albastră, noi când am primit-o era vopsită în alb. Are o motorizare de 1,4 cc și aprindere clasică. O mașină performanță, cu ținuta bună de drum, foarte reușită", a spus Teodor Ciocănel, instructor auto al Liceului Tehnologic Holboca, potrivit bzi.ro.
Acum, mașina nu mai pornește, deși are doar 125.000 de kilometri la bord.