Kim Jong-Nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean, ar fi fost omorât cu un agent neurotoxic, susțin autoritățile din Malaysia, citate de BBC.
Raportul toxicologic malaysian indică faptul că acesta a fost atacat de agentul neurotoxic VX, care intră în categoria armelor de distrugere în masă, potrivit ONU.
Malaysia nu a dat vina pe statul nord-coreean de moartea lui Jong-Nam, însă susține că regimul stalinist de la Phenian este în spatele acestui incident.
Șeful poliției din Malaysia, Khalid Abu Bakar, a declarat că prezența agentului neurotoxic a fost detectată în monstre prelevate de la ochi și față de Departamentul Chimic al statului. Acesta a adăugat că mai multe probe se află încă în analize și că poliția investighează cum a intrat această substanță pe teritoriul malaysian.
"În cazul în care cantitatea de substanță chimică introdusă în țară a fost mică, ar fi dificil pentru noi să o detectăm", a declarat acesta pentru Reuters.
Bruce Bennett, expert în armament în cadrul institutului de cercetare Rand Corporation, a spus pentru BBC că este nevoie de o cantitate infimă de substață pentru a ucide un om. Agentul neurotoxic se manifestă prin afectarea imediată a nervilor celui expus la substanță, cauzând în primul rând un tremurat la nivelul întregului corp, ca mai apoi să fie indusă moartea.
Două femei au fost surpinse de camerele de supraveghere din interiorul aeroportului, în timp ce se apropiau de Kim Jong-Nam, una dintre acestea fiind văzută când apropia ceva de fața acestuia.
Sursa: mediafax.ro