Nivelul accizei totale pentru țigarete se majorează, începând cu 1 septembrie 2019, de la 483,74 lei/1.000 țigarete la 503,97 lei/1.000 de țigarete, potrivit proiectului de Ordonanță pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicat marți de Ministerul Finanțelor, citat de Agerpres.
„Pentru a fi evitată declanșarea acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (infringement) împotriva țării noastre, legislația națională, respectiv Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, trebuie modificată astfel încât să fie conformă cu reglementările Uniunii Europene în domeniul accizelor. În acest sens, se impune adoptarea unor măsuri pentru a corecta neconcordanța cu Directiva 2011/64/UE, respectiv acciza globală pe țigarete să reprezinte cel puțin 60% din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum. Având în vedere că nivelul actual al accizei totale pentru țigarete nu reprezintă cel puțin 60% din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum, se impune creșterea nivelul accizei totale pentru țigarete, începând cu 1 septembrie 2019, de la 483,74 lei/1.000 țigarete la 503,97 lei/1.000 de țigarete”, se explică în Nota de fundamentare a proiectului
De asemenea, precizează documentul, ținând cont că, potrivit Codului fiscal, acciza specifică pentru țigarete se determină pe baza prețului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem și al accizei totale, precum și faptul că începând cu data 1 septembrie 2019 va crește nivelul accizei totale pentru țigarete, se impune actualizarea nivelului accizei specifice pentru țigarete.
Reprezentanții MFP menționează că, având în vedere că nivelul accizei totale pentru țigarete stabilit pentru anul 2020 este mai mic de 503,97 lei/1.000 țigarete, precum și în vederea asigurării respectării prevederilor Directivei Europene se impune modificarea calendarului privind nivelul accizei totale pentru țigarete prevăzut în Codul fiscal.