Criza Radet. Ce au decis creditorii?

Criza Radet. Ce au decis creditorii?
Încă o iarnă, un nou scandal legat de furnizarea apei calde și agentului termic pentru locuitorii Capitalei. Datoriile istorice ale Radet se rostogolesc, iar creditorii dau înapoi, după ce au tot aruncat mingea în terenul Primăriei Generale, pe care au acuzat-o că nu face nimic pentru rezolvarea problemei.
Comitetul Creditorilor Elcen a amânat o decizie cu privire la întreruperea livrării agentului termic către RADET, în contextul în care doi dintre creditori, Engie și Transgaz, au absentat, iar cei prezenți au evitat o poziționare fermă printr-un vot "Da" sau "Nu", se arată într-un comunicat al Sierra Quadrant, administratorul judiciar al Elcen.
"În ședința Comitetului Creditorilor Elcen de astăzi (vineri, n.r.), în care s-a analizat posibilitatea întreruperii livrării agentului termic către RADET, în condițiile în care RADET continuă să nu își onoreze obligațiile de plată, nu a fost luată nicio decizie, urmând ca administratorul judiciar să convoace în săptămânile următoare o nouă ședință. Amânarea deciziei are loc în contextul în care doi dintre creditori (Engie și Transgaz) au absentat, iar cei prezenți au evitat o poziționare fermă printr-un vot "Da" sau "Nu", așa cum a fost solicitat în convocatorul întâlnirii", se precizează în documentul citat.
Reprezentanții administratorului judiciar al Elcen acuză, în context, presiunile exercitate de primarul Capitalei, Gabriela Firea, prin declarația acesteia potrivit căreia "autoritățile guvernamentale trebuie să ia măsurile care se impun împotriva acestui administrator judiciar al Elcen".
Sierra Quadrant consideră că aceste declarații descurajează toate companiile private care încearcă să se implice în viața orașului sau în procesul de însănătoșire și întărire a statului român, în general.
"Nu-mi amintesc să fi existat vreun primar care să amenințe o companie privată de o asemenea manieră, mai ales când tot el se află în culpă. Pe fond, amenințările primarului Gabriela Firea și situația generală țin de domeniul absurdului: PMB nu plătește subvenția, dar cheltuie sute de milioane de lei pe companii de stat care sunt doar niște găuri negre, inutile și ineficiente, și pe panseluțe și festivaluri, apoi tot PMB iese în piață și strigă că Elcen nu mai vrea să dea apă caldă. Elcen, și dacă ar vrea să presteze servicii gratuite, la un moment dat nu mai are cum. Are nevoie de bani pentru a plăti salariații și furnizorii, ca să producă energia pe care ei o vor gratis. Pasul firesc și logic pentru doamna primar este să iasă public și să amenințe și Romgaz acum. Să-i oblige și pe ei să ne livreze gaze gratis. Apoi să le spună cetățenilor să stea liniștiți și să mai bifeze încă o realizare pentru Capitală", a declarat Ovidiu Neacșu, partener fondator Sierra Quadrant.
În 11 septembrie, primarul general al Capitalei a declarat că administratorii Elcen depășesc prerogativele legale și amenință populația, iar apa caldă și căldura sunt parte a infrastucturii critice și trebuie să aibă continuitate, ca orice serviciu public.
"A te gândi doar la factura pe care o primești tu, ca firmă privată, și a nu te gândi la cetățeni și a face tot felul de speculații neavenite și în afara legii eu nu cred că trebuie să fie permis, de aceea solicit public autorităților guvernamentale să ia măsurile care se impun împotriva acestui administrator judiciar al ELCEN și chiar împotriva administratorului special al ELCEN, care, depășind prerogativele legale, amenință populația. Apa caldă și căldura sunt parte a infrastucturii critice, trebuie să aibă continuitate, ca orice serviciu public, prin urmare nu pot fi oprite că spune domnul X sau firma Y", a precizat Firea, la PMB.
Ea a subliniat că nu se pune problema ca bucureștenii să nu mai aibă apă caldă vara și apă caldă și căldură în sezonul rece.
Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, anunța pe 4 septembrie că va convoca un comitet al creditorilor pentru a decide dacă producătorul de agent termic va opri livrarea de agent termic către RADET începând cu luna octombrie.
"Ca urmare a refuzului Primăriei Municipiului București (PMB) de a plăti subvenția către RADET, creanțele curente neîncasate de ELCEN au ajuns la 217,5 milioane lei, din care 110,3 milioane cu scadența de 90 de zile depășită. În aceste condiții, vă informăm că Sierra Quadrant va convoca Comitetul Creditorilor ELCEN, urmând ca aceștia să decidă dacă ELCEN va sista livrarea agentului termic către RADET", precizau reprezentanții Sierra Quadrant. AGERPRES/(A - autor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, e
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























