CURS BNR. LEUL s-a depreciat semnificativ în ultimele 24 de ore, cursul ajungând iarăși aproape de cota 4,5 lei/euro, în condițiile în care criza politică din interiorul USL s-a adâncit, iar Guvernul a rămas cu mai multe portofolii vacante de miniștri, două dintre ele pe poziții esențiale pentru economia românească: Finanțele și Ministerul Economiei.
CURS BNR. Cursul de referință anunțat de Banca Națională a României (BNR) a urcat pentru a doua zi consecutiv și a ajuns la 4,4926 lei/euro, într-o piață unde cotațiile au urcat peste 4,49 lei/euro pentru prima dată în ultimele aproape două săptămâni, urmând linia monedelor statelor din regiune.
CURS BNR. Rata de schimb anunțată joi este cu 1,47 bani (0,33%) peste cea publicată miercuri, de 4,4779 lei/euro.
În ultimele două ședințe, leul s-a depreciat cu 0,45% în raport cu euro luând în calcul cursurile de referință anunțate de BNR. Rata de joi este cu 2,03 bani peste cea de marți, de 4,4723 lei/euro.
"Îîntr-o perspectivă regională, leul a avut evoluții mai slabe în ultimele două zile, pe măsură ce turbulențele în scădere din climatul extern au făcut loc tensiunilor politice interne", spun analiștii ING Bank citați de Mediafax.
CURS BNR. Cursul anunțat joi de BNR este de 4,4926 lei/euro, față de cotația de 4,4779 lei/euro afișat ieri de BNR. Leul s-a depreciat și în raport cu dolarul american, cursul ajungând la 3,2863 lei pe dolar.
CURS BNR. Pentru luni, banca centrală a publicat un curs de 4,4754 lei/euro. Leul s-a apreciat ușor și în raport cu dolarul american, cursul de referință coborând de la 3,2851 lei/dolar la 3,2713 lei/dolar.
CURS BNR. Cursul de referință leu/franc elvețian a coborât, de asemenea, de la 3,6595 lei/franc la 3,6537 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
CURS BNR. CURSUL VALUTAR pentru moneda euro, anunțat de Banca Națională luni, 10 februarie, a coborât la nivelul de 4,4754 lei/euro. BNR a publicat vineri un curs de referință de 4,4824 lei/euro, după ce în sesiunea precedentă cursul a fost de 4,4669 lei/euro.
CURS BNR. Moneda națională s-a depreciat în prima parte a sesiunii interbancare, în linie cu regiunea, astfel că Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință cu 1,55 bani mai mare, de 4,4824 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4669 lei/euro.
CURS BNR. Leul s-a depreciat ușor și în raport cu dolarul american, cursul de referință urcând joi de la 3,3021 lei/dolar la 3,3040 lei/dolar. Cursul de referință leu/franc elvețian a urcat, de asemenea, de la 3,6541 lei/franc la 3,6639 lei/franc.
CURS BNR. Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
CURS BNR. Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
CURS BNR. Deprecierea monedei naționale este în linie cu valutele din regiune, după ce Curtea Constituțională a Germaniei a înaintat către Curtea Europeană de Justiție dosarul privind constituționalitatea programului nelimitat de achiziții de obligațiuni al Băncii Centrale Europene, după ce a ajuns la concluzia că programul depășește mandatul băncii.
CURS BNR. Programul de tranzacții monetare directe a fost anunțat în luna septembrie a anului 2012, la apogeul crizei datoriilor de stat, și este considerat un determinant cheie al calmării piețelor și stabilizării monedei euro după o perioadă în care se vorbea despre ieșirea Greciei din zona euro. Programul nu a fost utilizat până acum.
CURS BNR. Ratele medii ale dobânzilor afișate pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au coborât de la 3,43 - 3,93% la 3,11 - 3,61% pe an.
CURS BNR. În același timp, ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână se plasau la 3,24 - 3,74% pe an, în scădere de la 3,49 - 3,99% pe an în ziua precedentă. Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadență la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt și mediu, a crescut ușor însă, de la 3,57% pe an la 3,5% pe an.