CSM are, marți, pe ordinea de zi pronuntarea în acțiunea disciplinară a Inspecției Judiciare împotriva președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea. Șefa instanței supreme este acuzată acuzată ca ”refuzat nejustificat să îndeplinească o îndatorire de serviciu”.
La termenul din 13 februarie, Cristina Tarcea a apreciat că cercetarea este ”un abuz”.
Inspecția Judiciară a anunțat că a demarat acțiunea disciplinară față de Iulia Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru ”refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu și nerespectarea dispozițiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor”. Acțiunea vizează constituirea completurilor de cinci și de doi judecători.
„În privința abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f), inspectorii judiciari au reținut că președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a refuzat nejustificat să îndeplinească îndatoririle de serviciu cu privire la constituirea completurilor de 5 și de 2 judecători prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. b) și art. 32 din Legea nr. 304/2004, modificată și completată prin Legea nr. 207/2018. Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. o), s-a reținut că, prin refuzul de a implementa dispozițiile de imediată aplicare ale Legii nr.207/2018 anterior menționate, 40 de cauze de competența completurilor de 5 judecători și 11 cauze de competența completurilor de 2 judecători nu au fost repartizate aleatoriu unor completuri în compunerea prevăzută de legea în vigoare la data înregistrării lor”, informează Inspecția Judiciară, printr-un comunicat de presă.
Potrivit Inspecției, acțiunea disciplinară a fost înaintată Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea Cristinei Tarcea.
Acțiunea vine după ce instanța supremă nu a tras la sorți completurile de 5 judecători odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi din Legea 304/2004, privind organizarea judiciară. În acest sens, s-a pronunțat și CCR în 7 noiembrie, care a constatat un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și ÎCCJ. CCR a precizat că Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să schimbe imediat, prin tragere la sorți, toți membrii completurilor de 5 judecători.