Editorialistul de la Gândul face un anunț de-a dreptul surprinzător.
"Știu ce înseamnă să fii ciumat. Sau handicapat. Sau Untermensch. De atîtea ori, în spatele meu, o doamnă intelectuală umanistă de familie bună îi spunea altei doamne intelectuale umaniste de familie bună: „Dragă, ce oroare, închipuie-ți, individul ăsta, cetepe, e un inginer!“
Inginer – un meseriaș insensibil și necreativ, un șurubar, fără organ pentru metafizică, incapabil să metabolizeze nutrețul filozofiei și artei. E congenital lipsit de esprit de finesse, prevăzut cu o logică de roată dințată, de obicei un ateu refuzat de Dumnezeu și, pe cale de consecință, un comunist…
La început, cînd mă loveam de modul ăsta de a „gîndi“, îmi stăpîneam cu greu disprețul. Nu mă puteam opri să cred că scriitorul, filozoful, artistul care exhibă o asemenea opinie e un impostor în domeniul lui.
Cînd am ales, la 18 ani, Automatica din București, am făcut-o și pentru că acolo impostura mi se părea mult mai greu de impus decît la Filozofie, Litere sau IATC, unde visam să intru ca să devin regizor (ceea ce s-ar fi dovedit un vis fals – aflînd ce înseamnă regia, am înțeles că îmi place, de fapt, să scriu filme, nu să le regizez). Examenele la matematică și fizică sînt exacte, nu lasă loc de discuții, o loază cu pile nu poate intra decît dacă i se falsifică teza în mod penal, în vreme ce la facultățile „soft“, interpretările și bunul plac al examinatorilor pot produce nedreptăți crunte. Iar condiția mea socială modestă nu-mi permitea să dau de patru-cinci ori examen la IATC", scrie Cristian Tudor Popescu, în Dilema Veche.
Mai multe, pe Dilema Veche.
