Politologul Cristian Pîrvulescu a fost invitatul lui Denise Rifai, joi seară, la emisiunea "Legile puterii".
Pus la zid de Liviu Dragnea și amenințat cu remanierea pentru că refuză să dea mult discutatele și cerutele Ordonanțe de Urgență, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a ameinințat că va da din casă.
"Demisiile nu sunt numai de onoare. Demisiile sunt din foarte multe considerente. Am trecut prin multe experiente profesionale, dar niciodata nu am abandonat obligatiile pe care mi le-am asumat. Categoric, e prerogativa dansilor, nu este nicio problemă. Sigur, vedeți ca eu dau uneori răspunsuri parțiale, dar probabil că va veni un moment în care voi vorbi mai mult și mai multe", a spus Tudorel Toader.
Cristian Pîrvulescu a comentat relația rece dintre Toader și Dragnea.
"Cei doi comunică prin intermediul televiziunilor și constat din ambele părți puțină nervozitate și amenințări. Liviu Dragnea spune că PSD nu-și mai asumă ministrul Justiției, iar domnul Tudorel Toader spune că va vorbi mai mult și mai multe. Nu e normal într-un stat. Ei cred că statul de drept trebuie să fie subordonat conducerii politice, că nu există separarea puterilor în stat. Sunt lucruri care sunt ascunse, poți să speculezi pe seama lor. Probabil că discutăm despre lucruri care nu țin de interesul național. Politica nu e despre lucruri private. E vorba despre ordonanțele de urgență de care nu știm mare lucru. Dacă joacă teatru? Dacă discutăm despre rolurile pe care și le-au împărțit? Când sunt ei autentici? Nu este credibil Toader ca un apărător al statului de drept", a spus Cristian Pîrvulescu.
Invitatul lui Denise Rifai a evidențiat asemănările periculoase între Netanyahu și Dragnea.
"PSD e pe cont propriu. Ce răspunde PSD-ul într-un comunicat de presă: vom vedea după alegeri. PSD-ul susține că va avea rezultate bune, minim 10 mandate în PE. Lucrurile se complică acum cu Brexitul. Dacă până la finalul lui mai, Marea Britanie nu iese din UE, vor fi alegeri și acolo. Dacă ne uităm la lista PSD, vedem că domnul Dragnea a avut grijă ca foarte puțin pro-europeni să se strecoare pe acea listă. Vor avea curajul partidele europene să renunțe la PSD? Eu le numesc partide post-comuniste. Orice rezultat sub 10 locuri va fi pentru PSD o problemă. Dacă ar urma un pas înapoi, poziția lui Dragnea ar fi pusă sub semnul întrebării de foarte mulți. Netanyahu, ce are în comun cu Dragnea: același dispreț față de procurori. Atacurile împotriva statului de drept sunt imense în Israel. Netanyahu a acceptat o lege a cetățeniei, în care nu dă cetățenie arabilor. De ce a câștigat? Pentru că oamenii le e frică. Frica de palestinieni, de Iran. Avem și noi un clivaj: între urban și rural. Dragnea se bazează pe primari. PSD-ul are mulți primari, 55 la sută din primaarii din România. Multă lume crede că electoratul e liber, dar există și electori dependenți", a mai zis Pîrvulescu.