Judecătoria Sectorului 4 arată că a admis eliberarea lui Cristian Borcea deoarece afaceristul a fost stăruitor în muncă în penitenciar, a participat la programe și a dat dovadă de „îndreptare”, iar faptele pentru care a fost condamnat nu pot duce la concluzia că scopul pedepsei nu a fost atins.
„Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța retine că, potrivit art. 59 din Codul penal din 1969, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale”, se arată în motivarea magistraților de la Judecătoria Sectorului 4.
Mai mult, potrivit instanței, Cristian Borcea a avut un comportament apreciat ca fiind „corespunzător”.
„(Cristian Borcea, n.r.) a participat la programele educaționale și psihologice, nu a fost sancționat disciplinar, fiind recompensat de 41 ori (de 19 ori cu suplimentarea dreptului la pachet și/sau vizită, o dată cu suplimentarea numărului de convorbiri online și de 21 de ori cu permisiunea de ieșire din penitenciar). Petentul a finalizat programul de educație prin sport, iar în prezent este inclus în cadrul programului pentru liberare”, mai este subliniat în sursa citată.
În document este menționată și atitudinea de care Borcea a dat dovadă în penitenciar: „Atât timp cât, din caracterizarea înaintată de penitenciar, rezultă că petentul a avut o atitudine pozitivă față de activitățile și programele de educație și asistență psihosocială, nu a fost sancționat, natura infracțiunii nu poate conduce la concluzia că scopul preventiv educativ al pedepsei nu a fost atins”.
De asemenea, fostul finanțator Dinamo a desfășurat „activități lucrative” atât în interiorul locului de deținere, cât și în exterior, fără supraveghere, pe o perioadă de 83 de zile, figurând cu un număr de 374 de zile-câștig dintr-un dosar conexat.
„Chiar dacă instanța, în analiza unei astfel de cereri, poate aprecia că, în raport de gradul de pericol social al infracțiunii pentru care a fost condamnat deținutul, se impune executarea unei perioade mai mari din pedeapsă decât fracția stabilită de lege, acest aspect nu trebuie absolutizat. Atât timp cât, din caracterizarea înaintată de penitenciar, rezultă că petentul a avut o atitudine pozitivă față de activitățile și programele de educație și asistență psihosocială, nu a fost sancționat, natura infracțiunii nu poate conduce la concluzia că scopul preventiv educativ al pedepsei nu a fost atins.
