Doi tineri, ambii de 18 ani, din orașul Petrila, județul Hunedoara, vor fi audiați de procurori. Ei sunt suspectați că ar fi omorât un bărbat de 48 de ani, chiar în locuința acestuia. Cadavrul bărbatului a fost descoperit de polițiști, potrivit realitateadehunedoara.net.
„La data de 04 iunie 2022, in jurul orei 21.15, Poliția Orașului Petrila a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost găsit decedat în locuință, posibil de mai multe zile. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Morga Spitalului de Urgență Petroșani, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului, iar după efectuarea cercetărilor, moartea suspectă a bărbatului a fost reîncadrată în infracțiunea de omor", au precizat reprezentanții IPJ Hunedoara.
În urma investigațiilor polițiștii au stabilit că bărbatul este decedat din data de 30 mai, moartea sa fiind violentă, produsă prin lovire cu corp dur.
„Doi tineri, ambii în vârstă de 18 ani, din Petrila, bănuiți de comiterea faptei, au fost prezentați în această dimineață magistraților Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea audierii și a luării măsurilor legale. Investigațiile, în acest caz, au fost preluate, conform competenței, de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara", au mai declarat reprezentanții IPJ Hunedoara.