România a ajuns pe locul 5 în topul creșterii economice din Europa de Est, după rezultatele-semnal privind avansul economic din trimestrul al III-lea.
Camipioanele creșterii exonomice în al treilea trimestru sunt Ungaria, Polonia și Bulgaria. România a coborât de pe podium și e devansată și de Lituania, scrie Realitatea Financiara.
Datele Eurostat arată că toate țările UE au raportat creșteri anuale ale PIB în trimestrul trei din 2019, iar cel mai semnificativ avans a fost în: Ungaria (4,8%), Polonia (4%), Bulgaria (3,7%), Lituania (3,6%) și România (3,2%).
În ritm trimestrial, economia Cehiei a înregistrat în trimestrul trei din 2019 cel mai lent ritm de creștere din ultimii peste trei ani, din cauza declinului industriei.
Toate țările UE au raportat creșteri trimestriale ale PIB în trimestrul trei din 2019, iar cel mai semnificativ avans a fost în: Polonia (1,3%), Ungaria (1,1%), Bulgaria, Cipru și Letonia (toate cu 0,7%) și România (0,6%).
Monedele și acțiunile companiilor din Europa Centrală și de Est (CEE) au avut joi evoluții mixte, după ce datele publicate de Eurostat au arătat că avansul economic în trimestrul trei din 2019 a fost sub așteptări în cea mai mare parte a regiunii, transmite Agerpres.
Forintul ungar s-a apreciat cu 0,2% față de euro, în condițiile în care creșterea economiei Ungariei a accelerat mai mult decât se estima, înregistrând un avans anual de 5% în trimestrul trei din 2019.
Motorul creșterii în Europa Centrală și de Est l-a reprezentat consumul intern deoarece lipsa de forță de muncă a dus la majorarea salariilor.
Chiar dacă cererea internă a compensat până acum încetinirea economică a partenerilor comerciali ai CEE din zona euro, datele publicate joi de Eurostat sugerează că avansul economic începe să fie afectat de aceste evoluții.