_2d826e0884.jpg)
Bucureștiul imobiliar, cu bune și rele
Bucureștiul nu face excepție. În ultimele două decenii, capitala României s-a extins într-un mod haotic, sub presiunea dezvoltatorilor și a cererii crescute de locuințe. Cartiere întregi au apărut peste noapte la marginea orașului, fără trotuare, fără școli, fără transport public eficient. În absența unei viziuni clare, periferia s-a transformat pentru mulți într-un spațiu al frustrării și al izolării.
Totuși, lucrurile încep să se miște. Unele administrații locale de la noi au înțeles că extinderea orașului nu înseamnă doar a construi blocuri, ci a crea comunități. Un exemplu este cel al Sectorului 3, în care administrația local a investit constant, în ultimii ani, în infrastructură urbană menită să susțină această extindere. În zone care până nu demult erau slab dezvoltate, au fost amenajate locuri de joacă moderne, un parc nou, au fost reabilitate trotuare și străzi întregi, iar rețeaua de școli și grădinițe a fost extinsă substanțial. Aceste intervenții nu doar că ridică valoarea zonelor respective, dar le fac cu adevărat locuibile și atractive pentru familii tinere.
Viața la început de drum: cuplu în București vs. cuplu în Berlin
Pentru un cuplu tânăr care vrea să se mute împreună și să aibă un copil, capitala în care trăiește face o diferență uriașă. În București, mutarea de la părinți presupune, cel mai adesea, eforturi financiare imense. Prețurile chiriilor au crescut semnificativ (în medie 400–600 euro), iar creditul ipotecar este inaccesibil pentru cei cu salarii de început – adesea sub 4.000 lei net.
În Berlin, deși chiriile sunt mai mari ca sumă (în jur de 800–1.200 euro pentru un apartament cu două camere), tinerii beneficiază de subvenții, contracte de muncă stabile și un sistem de locuințe sociale în expansiune. În plus, majoritatea părăsesc casa părintească în jurul vârstei de 23–25 de ani, în timp ce în România, media depășește 27–28 de ani.
În ceea ce privește locul de muncă, în București debutul profesional este adesea precar: contracte pe durată determinată, stagii slab plătite, puține perspective de avansare reală în primii ani. Stabilitatea vine greu și rar. În schimb, în capitalele vest-europene, tinerii beneficiază mai devreme de contracte pe perioadă nedeterminată, programe de integrare profesională și susținere în reconversie.
Când vine vorba de copii, România oferă, teoretic, un avantaj: concediul parental de doi ani, plătit cu până la 8.500 lei/lună (în funcție de salariu). Este o măsură generoasă, dar aplicabilă doar celor care lucrează în contracte formale și au venituri bune. După cei doi ani, însă, reinserția profesională e grea, iar lipsa locurilor în creșe devine o barieră majoră.
În Berlin, concediul parental este flexibil (până la 14 luni), dar infrastructura de creșe și grădinițe este bine pusă la punct, iar părinții pot reveni mai ușor la muncă datorită programelor de sprijin și a educației antepreșcolare accesibile.
Viitorul marilor orașe va fi, inevitabil, la periferie. Dar felul în care aceste periferii vor arăta depinde de deciziile care se iau acum. De la Tokyo până la București, orașele vor trebui să răspundă unei întrebări simple: extindem orașul sau doar întindem asfaltul? Iar răspunsul corect nu se găsește într-un plan imobiliar, ci în viața de zi cu zi a celor care trăiesc în noile cartiere.
