Actual· 2 min citire

Creatorul de modă din Bârlad acuzat că a violat o elevă olimpică, arestat la domiciliu

Creatorul de modă din Bârlad acuzat că a violat o elevă olimpică, arestat la domiciliu

Creatorul de modă din Bârlad acuzat că a violat o elevă olimpică, arestat la domiciliu

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 13 ian. 2016, 19:40

Creatorul de modă din Bârlad, care a urmat o școală de specialitate la Milano, acuzat că a violat o elevă olimpică, la marginea unei păduri, a fost arestat la domiciliu, miercuri după-amiază, de Tribunalul Vaslui, după ce, inițial, Judecătoria Bârlad hotărâse cercetarea acestuia în libertate.

Magistrații Tribunalului Vaslui au decis plasarea în arest la domiciliu, pentru 30 de zile, a creatorului de modă Silvian Andrei Spiridon, acuzat că, în prima noapte de Crăciun, a violat o elevă olimpică din Bârlad, la marginea unei păduri, scrie Mediafax.

De asemenea, instanța a stabilit că acel contract de mediere, încheiat în 7 ianuarie, la un birou de specialitate, între eleva de 17 ani și Silvian Andrei Spiridon, în momentul în care acesta a fost reținut de procurori, ”nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi considerat caz care să împiedice punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale”.

Magistrații Judecătoriei Bârlad au decis, în 8 ianuarie, cercetarea în libertate a lui Silvian Andrei Spiridon, în vârstă de 29 de ani.

Potrivit sesizării făcute la Poliție, eleva de 17 ani, care se cunoștea cu creatorul de modă, a fost abuzată sexual în cursul nopții de 25 spre 26 decembrie 2015. Astfel, în sesizare se arăta că, după o plimbare cu mașina prin Bârlad, tânărul ar fi ieșit în afara orașului și, la marginea unei păduri, ar fi violat-o pe adolescentă.

A doua zi, eleva a depus plângere la Poliție și, în urma cercetărilor desfășurate, anchetatorii au decis să-l rețină pe Silvian Andrei Spiridon.

Prezentat în 7 ianuarie instanței, cu propunerea de arestare preventivă, magistrații Judecătoriei Bârlad au amânat pronunțarea pentru vineri, după ce tânărul acuzat de viol și victima s-au prezentat la un mediator, unde au ajuns la o înțelegere. În consecință, judecătorii au respins cererea de arestare preventivă a creatorului de modă.

Procurorii Parchetului Judecătoriei Bârlad au contestat soluția magistraților, aceasta fiind judecată, miercuri, de Tribunalul Vaslui.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News