Coreea de Nord a lansat marți două "proiectile neidentificate" în direcția mării, a anunțat agenția sud-coreeană de presă Yonhap, într-un moment în care Phenianul a propus reluarea negocierilor cu Washingtonul, relatează AFP.
Aceste proiectile au fost lansate spre est din provincia Pyongan de Sud, în centrul Coreii de Nord, a precizat Yonhap citând statul-major sud-coreean.
Luni, Coreea de Nord a făcut cunoscut că dorește să aibă întâlniri de lucru la sfârșitul lui septembrie cu SUA, în contextul în care negocierile între cele două părți privind denuclearizarea peninsulei au ajuns într-un punct mort.
Cele două țări au declanșat un dialog inedit după întâlnirea istorică dintre Donald Trump și Kim Jong Un din iunie 2018, de la Singapore. Însă cel de-al doilea summit al lor, din februarie, de la Hanoi, s-a soldat cu un eșec și negocierile au fost oprite de atunci, în pofida promisiunii unei relansări rapide făcute de președintele american și de liderul nord-coreean cu prilejul celei de a treia întrevederi a lor, din iunie, de la frontiera dintre cele două Corei.
În ultimele săptămâni, Phenianul și-a intensificat tirurile cu rachete cu rază scurtă de acțiune, calificate drept "provocări" de responsabili americani, potrivit Agerpres.