Actual· 3 min citire

Copilul dispărut în râul Teleorman, găsit MORT de către pompieri

Copilul dispărut în râul Teleorman, găsit MORT de către pompieri

Copilul dispărut în râul Teleorman, găsit MORT de către pompieri

Publicat21 apr. 2014, 10:19
Actualizat21 apr. 2014, 12:36

Pompierii l-au găsit mort pe copilul de 13 ani din județul Argeș, dispărut în apele râului Teleorman, în localitatea Surdulești, trupul băiatului fiind găsit la baza unui pod, la aproximativ 500 de metri de locul în care a dispărut.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, Mădălina Epure, copilul de 13 ani dispărut la Surdulești, în apele râului Teleorman, a fost găsit mort.

Trupul băiatului a fost descoperit la baza unui pod, la aproximativ 500 de metri de locul în care dispăruse în apele râului.

Mama băiatului a anunțat autoritățile luni dimineață, în jurul orei 8.20, despre dispariția fiului său, însă se pare că băiatul plecase pe marginea râului duminică după-amiază, când a și fost luat de ape de pe un pod, iar copiii care-l însoțeau nu au anunțat acest lucru.

Vicepremierul Gabriel Oprea a anunțat, luni, că cinci persoane au fost dispărute ca urmare a traversării voluntare a unor cursuri de apă, contrar atenționărilor autorităților, două dintre acestea, un bătrân de 80 de ani din Poboru, județul Olt, și un alt bărbat din Bucov, județul Prahova, fiind găsite moarte.

Administrația Națională "Apele Române" (ANAR) informează că, luni dimineață, se înregistrează un vârf maxim de viitură pe râul Vedea, la confluență cu râul Teleorman, viitură care se va menține pe tot parcursul zilei, iar 14 comune din județul Teleroman sunt sub avertizare de cod roșu de inundații, scrie MEDIAFAX.

Viitura s-a format pe râul Vedea în cursul nopții și, în prezent, se propagă în aval de Alexandria.
În cursul nopții, Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, a instituit cod roșu local pe râul Vedea aval confluență cu râul Teleorman, în județul Teleorman, pentru următoarele comune : Storobăneasa, Smardioasa, Cervenia, Frumoasa, Contești, Bragadiru, Bujoru și Năsturelu.

Totodată, se menține cod roșu pe Râul Câinelui sectorul amonte SH Vârtoapele - confluenta cu râul Vedea, județul Teleorman, pentru următoarele comune: Siliștea Gumești, Ciolănești, Necșești, Vârtoape, Călinești și Mavrodin.

ANAR recomandă ca populația din aceste zone să țină cont cu strictețe de măsurile impuse de comitetul local și inspectoratul județean pentru situații de urgență și să evite plimbarea pe malul apelor sau prin ape, precum și orice alte activități care se desfășoară în proximitatea apelor.

Echipele Apelor Române acționează cu utilaje și oameni, acordând suport autorităților locale și inspectoratului județean pentru situații de urgență (ISJU).

În cursul nopții, s-au întărit liniile de apărare cu saci și s-au supraînălțat digurile cu saci de nisip, cu până la 30 cm, în vederea protejării localităților.

Conducerea ANAR se află pe teren la această oră, pentru supervizarea situației de la fața locului și luarea unor alte măsuri suplimentare de apărare a populației și a bunurilor.

Întrucât situația în zonă este foarte dificilă, ea necesită intervenția forțelor armate (ISJU, Jandarmerie), în vederea consolidării liniilor de apărare construite, astfel încât populația să fie protejată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News