Actual· 2 min citire

Contre între Ministerul Sănătății și ANPC: „Ministerul este singurul abilitat pentru controlul în spitale”

Controale de la ANPC în spitala. Foto/Inquam

Controale de la ANPC în spitala. Foto/Inquam

Publicat24 feb. 2025, 14:40
SursăRealitatea

După ce Protecția Consumatorului a luat la puricat câteva spitale, unde a descoperit grave nereguli, Ministerul Sănătății s-a „deranjat”, deși „apreciază” gestul. Și ca să clarifice situația, transmit că numai ministerul are abilitatea de a efectua controale în spitalele din România.

Ministerul Sănătății apreciază preocuparea ANPC privind furnizarea serviciilor în spitale, însă, acțiunile de control NU se pot desfășura în afara cadrului legal. Ministerul Sănătății este autoritatea abilitată de legea 95/2006 prin Inspecția Sanitară de Stat, să efectueze controlul oficial în domeniul sănătății publice. Conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 97/2001, Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ANPC pot efectua controale în domeniul alimentului NUMAI dacă se emite un cadru legal comun, respectiv, la nivel de ordin între instituțiile menționate implicate în controlul alimentului”, informează ministerul.Ministerul Sănătății se arată deschis la colaborare, însă continuarea acestei acțiuni este posibilă numai după stabilirea cadrului legal care să permită ANPC să participe la controale comune exclusiv în domeniul alimentelor în unitățile sanitare.”Menționăm că pentru Ministerul Sănătății și pentru unitățile sanitare, respectarea cadrului legal existent este esențială și ne dorim sa nu existe abuzuri în serviciu potențiale, ca urmare a acțiunilor ANPC. Asigurarea hranei corespunzătoare pentru pacienți este o preocupare constantă a MS, care a dublat în 2023 suma alocată acestora, iar orice sprijin legal din partea ANPC este binevenit”, precizează ANPC.ANPC a făcut controale în blocurile alimentare de la Spitalul Universitar de Urgență Elias și de la Spitalul Universitar de Urgență București, rezultatele acțiunii fiind anunțate duminică seară. La Spitalul ”Elias” s-au descoperit alimente expirate, frigidere murdare și porții de mâncare mult mai mici decât ar fi trebuit, fiind aplicate sancțiuni în valoare totală de 30.000 de lei, conform ANPC.Managerul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB), Cătălin Cîrstoiu, a afirmat, în urma unui control făcut de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor la spitale, că ANPC ar trebui să verifice operatori economici, ceea ce spitalele nu sunt.

El a menționat și că, fiind stare de alertă epidemiologică, și reprezentanții ANPC ar trebui să respecte restricțiile: ”nu intrăm așa, cum vrem noi, în bocancii de stradă”.

”Nu așa vom face lucrurile să evolueze, nu trebuie să ne întoarcem la metehne vechi”, a subliniat Cîrstoiu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie