Frații Andrew și Tristan Tate au avut, joi, o victorie în instanță, care a admis în parte contestațiile acestora. Andrew Tate rămâne în arest la domiciliu, iar fratele său, Tristan Tate, sub control judiciar pe o perioadă de două luni, a decis, joi, Curtea de Apel București.
Astfel, obligația impusă lui Andrew Tate, de a nu comunica cu presupusa victimă, a fost înlăturată. De asemenea, restricția aplicată lui Tristan Tate, care interzicea apropierea la o distanță mai mică de 50 de metri de presupusele victime și orice formă de comunicare directă sau indirectă cu acestea, a fost anulată.
Restul dispozițiilor din încheierea contestată rămân în vigoare. Decizia este definitivă, ceea ce înseamnă că nu mai poate fi atacată pe cale de apel.
În prezent Andrew și Tristan Tate sunt cercetați pentru exploatare sexuală a minorilor, spălare de bani și trafic de persoane.
„Respinge ca nefondata contestația formulata de PICCJ. Admite contestațiile formulate de Tate III Emory Andrew și Tate Tristan, desființează în parte încheierea contestata în sensul înlăturării obligației inculpatului Tate III Emory Andrew de a nu comunica cu presupusa victima și a înlăturării obligației inculpatului Tate Tristan de a nu se apropia la o distanță mai mica de 50 m de presupusele victime, de a nu comunica direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea. Mentine in rest dispozitiile incheierii de sedinta contestate. Definitiva”, arată minuta instanței.
”Salut și respect decizia luată de completul de judecată de astăzi. Cred că această decizie arată că România este o țară în care sistemul judiciar este diligent și imparțial și nu cedează senzaționalismului. Suntem dedicați până la capăt în demersul de a dovedi nevinovăția clienților noștri”, a declarat Eugen Vidineac.
Reprezentanții fraților Tate au menționat că cei doi au respectat regulile de arest la domiciliu și de control judiciar impuse de autorități: „ambii au cooperat constant cu autoritățile și au respectat cerințele impuse, demonstrând angajamentul de a respecta principiile procesului echitabil și ale statului de drept în România”.
„Profităm de această ocazie pentru a face un apel către public, mass-media și jurnaliștii de investigație de pe rețelele sociale, să respecte principiul fundamental al prezumției de nevinovăție. În era modernă a diseminării rapide a informațiilor, este esențial să ne amintim că acuzațiile nu echivalează cu vinovăția. Vom folosi toate căile legale disponibile pentru a ne asigura că drepturile lui Andrew și Tristan sunt protejate și că aceștia vor beneficia de un proces echitabil și just”, au afirmat reprezentanții fraților Tate.
Frații Tate au fost reținuți de DIICOT, în noaptea de 21 spre 22 august, într-un nou dosar, în care sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu un minor, spălare a banilor, influențarea declarațiilor și favorizare a făptuitorului.
Alte patru persoane au fost inculpate de procurori: Alex Stanciu, Alex Donea, Georgiana Naghel și Luana Radu.
Anchetatorii susțin că frații Tate au recrutat 34 de persoane vătămate folosind metoda loverboy și profitând de starea acestora de vulnerabilitate, iar cu sprijinul celorlalți membrii ai grupării le-au transportat și adăpostit în diferite locații, unde le-au supravegheat și coordonat, obligându-le să producă materiale pornografice, pe care ulterior le-au difuzat contra cost pe platforme de profil. Foloasele materiale astfel obținute din exploatarea sexuală a victimelor au fost evaluate la peste 2.800.000 dolari americani și 887.000 tokeni.