Actual· 1 min citire

Conflict în Orientul Mijlociu: Macron îi cere președintelui iranian „să sprijine o dezescaladare generală”

Conflict în Orientul Mijlociu: Macron îi cere preşedintelui iranian „să sprijine o dezescaladare generală”

Conflict în Orientul Mijlociu: Macron îi cere preşedintelui iranian „să sprijine o dezescaladare generală”

Publicat13 oct. 2024, 22:52
Actualizat13 oct. 2024, 22:53

Președintele francez, Emmanuel Macron, l-a îndemnat duminică pe omologul său iranian, Massoud Pezeshkian, să sprijine "o dezescaladare generală" în Fâșia Gaza și Liban, unde Hezbollahul pro-iranian își continuă lupta împotriva armatei israeliene.

În cursul unei discuții telefonice cu Massoud Pezeshkian, Emmanuel Macron a subliniat "responsabilitatea Iranului de a sprijini o dezescaladare generală și de a-și folosi influența în acest sens pe lângă actorii destabilizatori care primesc sprijinul său", a declarat președinția franceză.

La rândul său, cabinetul prezidențial iranian a anunțat că cei doi lideri au discutat despre modalitatea de a asigura o "încetare a focului între Hezbollah și Israel".

Massoud Pezeshkian i-a cerut președintelui francez să "colaboreze cu alte țări europene pentru a constrânge regimul sionist să pună capăt genocidului și crimelor comise în Fâșia Gaza și Liban", a adăugat cabinetul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News