Dar spune că există o lecție pentru noi toți, astfel încât să nu se repete tragedia: cei tineri trebuie să se lupte pentru a schimba în bine această țară. Urmăriți în continuare interviul pe care mama lui Alexis Matache l-a acordat realitatea.net. Cu mărturisiri dureroase pe care cei care nu au fost implicați și le imaginează cu greu.

R: Doamna Matache, au trecut doi ani de la incendiul din Colectiv, în care v-ați pierdut singurul copil. Cum decurge viața dumneavoastră de atunci?

Cristina Matache: Ce simte un părinte care și-a pierdut unicul copilaș? Nu mai avem echilibru, totul este confuz, durere, suferință, neputință. Ne este tare dor de mititica noastră dragă, nimic nu mai este la fel până și aerul pe care îl respirăm este groaznic...Viața noastră a devenit o rutină acasă. La bunicul lui Alex, acasă, a rămas doar camera ei neschimbată. În baie totul este neatins. Totul este așa cum le-a lăsat în după amiaza în care a plecat: hăinuțele, jucăriile, sunt acolo. Doar ea lipsește...

”Am simțit că urma ceva rău, groaznic. Și din păcate, așa a fost”

R: Cum ați aflat, în noaptea aceea, ca Alexis era acolo, în Colectiv? Cum ați ajuns la ea?

Cristina Matache: Știam că acolo lucra de foarte puțin timp. Bunicul lui Alex ne-a sunat și ne-a spus: "Alex nu lucrează la Colectiv? A luat foc clubul"... Am simțit o durere pe care nu am simțit-o niciodată. Am simțit că urma ceva rău, groaznic. Și din păcate, așa a fost. Nu știu cum am ajuns acolo. Răvășiți. Și rugându-ne la bunul Dumnezeu să o apere.

R: În cele mai grele momente, cum v-o amintiți pe fiica dumneavoastră?

Cristina Matache: Ea este cu mine tot timpul. Este în tot și toate. Mi-a dat multe semne. Foarte multe. Vorbesc de dimineață cu ea, îi scriu( n.r.  mama lui Alexis ține un jurnal) povestesc tot ceea ce fac. Îi vorbesc seara și mă rog la ea să mă ierte că nu am putut să o salvez. Mă rog să ne ajute ea pe noi să fim tari și să mergem mai departe, să ne îndrume. Ea era frumoasă, sensibilă, deșteaptă dar și încăpățânată și orgolioasă. Era unică. O tânără ambițioasă și iubitoare de oameni, era totul pentru noi și va fi toată viața noastră.

R: Aș vrea să trecem la ce s-a întâmplat, în justiție. Dumneavoastră v-ați constituit parte civilă în dosar?

Cristina Matache: Da.

”Am vrut să vorbesc cu unul dintre patronii Colectiv, dar nu sunt pregătită”

R: Sperați sa se întample ceva? Cei vinovați să răspundă de această tragedie?

Cristina Matache: Sincer? Nu prea. Dar voi merge până la Dumnezeu să se facă dreptate și toți cei vinovați să plătească. Nu voi renunța! Se merge foarte încet și suntem mâhniți de cum decurge totul și de cum suntem tratați acolo în sala de judecată. Este o sală mică, stăm în picioare, alături de alte persoane, de alte procese la grămadă. Deocamdată la proces suntem 6-7 persoane, mai bine zis aceleași persoane de fiecare dată.

R: Ce le-ați spune patronilor Colectiv? Ați avut ocazia să vorbiți cu ei? 

Cristina Matache: Am vrut să vorbesc cu unul dintre ei, cu cel care o cunoștea bine pe Alex și care a convins-o să lucreze acolo. Dar nu cred că sunt pregătită.

”Sunt vinovați. La fel de vinovați ca cei care le-au dat voie să funcționeze”

R: Care dintre ei? Unul dintre cei trei a acordat și un interviu, zilele acestea.

Cristina Matache: Costin(n.r Costin Mincu) cu el am vrut să vorbesc. Despre el este vorba? Recunosc că nu știu interviul.

R: Costin Mincu. Da, el a acordat interviul. 

Cristina Matache: Sunt vinovați. Dar la fel de vinovați, poate și mai mult, sunt cei care le-au dat voie să funcționeze. Vinovat este întreg sistemul în care trăim. Iar el (n.r Costin Mincu) este cel mai afectat, cel puțin așa îl văd eu. Tot timpul se merge pe principiul "las că merge și așa". Eu acum văd multe nereguli și nu văd nici o schimbare. Știți... oamenii deja au uitat de Jertfa de la Colectiv.

R: Ce i-ați spune lui Costin Mincu? Este unul dintre patroni, dar avea și statut de administrator al clubului, din câte știu.

Cristina Matache: Ar fi trebuit să se gândească mai mult la siguranța celor care intrau acolo. Eu sunt un om credincios cu frica lui Dumnezeu. Când s-a întâmplat cu Alex, am fost tare supărată pe El că nu a salvat-o și pe ea, cum au fost ceilalți salvați. Dar după o săptămâna mi-am cerut iertare de la El căci ei nu pot exista pe lumea aceasta fără El. O parte din sufletul meu cred că L-a iertat, iar cealaltă nu. Mai ales pe Costin, probabil că Alex nu mai este nici ea supărată pe el.

R: Doamna Matache, cum vă alinați durerea de când Alexis nu mai este?

Cristina Matache: Ne-a trimis o cățelușă iubitoare și frumușică care îi seamănă tare mult. Ea este alinarea noastră, este incredibilă. Se uită în ochii noștri și are grijă de noi. Are ceva în ochișori, are o privire pe care o cunosc de mult. Nu știu cum ar fi fost fără ea. Nu este numai frumușică, este atentă la tot. E incredibilă. Nu am luat-o razna, chiar cred că este trimisă de la Alex.

”Lumea a uitat prea repede de jertfa de la COLECTIV”

R: Pe Facebook ați postat zilele trecute un mesaj în care spuneați că vă pare rau că nu ați plecat din țară acum 28 de ani. Spuneați acolo că fiica dvs ar fi avut alt viitor.

Cristina Matache: Da, așa este. Regret enorm. Aici nu se va schimba nimic niciodată, pentru că nu se vrea. E greu să schimbi mentalități, tare greu. Mulți dintre noi nu vedem ce se întâmplă lângă noi. Iar pe ei nu ii intereseaza decât de propriile interese.

R: Spuneați mai devreme ca lumea uită prea repede de Colectiv. Suntem vinovați? Noi, ca societate. Și dacă vreți și noi, cei din presă.

Cristina Matache: Noi, ca societate, da. Nu știu ce să spun despre presă...Nu știm cum să ne purtăm în momentul în care o persoană își pierde o altă persoană. Din păcate fugim și vrem numai oameni fericiți și pozitivi în viața noastră. Dar viața nu este numai lapte si miere. Cred ca nu suntem educați pentru așa ceva.

R: A mai trecut din durere? Sau un parinte rămâne cu aceeași durere, dupa ce își pierde copilul?

Cristina Matache: Timpul trece, dar nu vindecă pierderea unicului copil niciodată, doar înveți să trăiești cu durerea. Ea este cu siguranță într-un loc mai bun și ne vom reintalni când va veni vremea. Exact așa mi-a spus într-un vis "Mami, nu mai plânge că ne vom reîntalni când va veni vremea".

R: Soțul dumneavoastră cum este? Mi-ați spus anul trecut că punea piatră în casă.

Cristina Matache: Soțul meu este așa și asa...El nu se exteriorizează și asta nu este bine. A terminat cu pietrele din casă și a terminat de pus pietre pe gard, își face de lucru tot timpul. Am vrea să ne mutăm, este prea mult spațiu și nu mai suntem decât noi doi și Lizzy(n.r cățelușa primită). Vom vedea.

”Soțul meu nu mă lasă singură în casă. Știe că urc la ea în cameră și plâng”

R: Vorbește de Alexis? sau încearca să vă protejeze pe dvs?

Cristina Matache: Vorbește cu mine, mai bine zis vorbim de ea. Ne amintim de cand era mică, nu există zi să nu vorbim despre ea. Mă protejează foarte tare, noi eram împreună tot timpul și Alex știe lucrul acesta. Soțul meu nu mă lasă singură în casă. Poate doar câteva minute... Știe că urc la ea în cameră, plâng și apoi am dureri mari de cap.

R: Sâmbată a fost pomenirea lui Alexis, de doi ani. În capela cimitirului. Cimitir în care când sicriul lui Alexis a fost scos din capela, ați strigat "Mi-au ucis copilul". Credeți asta și acum?

Cristina Matache: Da, mi-au ucis copilul. Asta cred și acum.

”Luptati voi, cei tineri, să schimbați în bine această țară”

R: Păstrați legatura cu ceilalți părinți care și-au pierdut copiii în Colectiv?

Cristina Matache: Cu foarte puțini. Din păcate. Cu cei cu care ne întâlnim la proces.

R: Fiecare își găsește un mod de a se vindeca? Poate le este greu să împărtășească?

Cristina Matache: Da, poate. Nu toți suntem la fel și nu gândim la fel. Nu știu dacă tăcerea este un mod de a se vindeca. Eu, una, nu pot tăcea.

R: Doamna Matache, a fost Colectiv o lecție? Pentru cetățenii care nu au fost implicați în tragedia de la Colectiv. Pentru cei care nu au pierdut pe nimeni și care nu au avut de suferit. Ce trebuie sa înțelegem?

Cristina Matache: Cred că trebuie să luptați voi, cei tineri, să schimbați în bine această țară. Să fiți buni, iubitori, mai atenți cu cei din jurul vostru. Să vă iubiți părinții și să le spuneți cât de mult îi iubiți. Să stați mai mult alături de cei dragi.